Viaţa-i dată omului pentru a fi trăită şi a lăsa urmaşilor un model demn de urmat. Orice om e un călător neobosit prin acest univers şi care prin comportamentul său poate deveni un model de urmat pentru viitorime.
Fiecare dintre noi este ca şi un pom, care răsare dintr-o sămânţă, apoi creşte-creşte, înfloreşte, face roade, iar după o perioadă, fie ea mai scurtă sau mai lungă, încep să i se usuce câte o crenguţă, apoi se usucă în totalitate şi dispare.
În cele de mai jos încerc să evoc secvenţe din viaţa unui om, care astăzi nu mai este printre noi. L-am cunoscut încă din copilărie, dat fiind faptul că aici ne-am născut, aici ne-am derulat anii vieţii, pe meleagurile săcelene. Provenit dintr-o familie de oameni modeşti, lucrători ai pământului, NICU POPESCU, căci despre el este vorba, a crescut şi s-a format în climatul muncii, care încă din copilărie a fost învăţat să muncească, alături de părinţi şi cele două surori, câştigându-şi existenţa doar prin muncă cinstită şi neîntreruptă.
Anii de şcoală au fost derulaţi la şcoala din sat, făcând parte din rândul premianţilor; fiindu-i dragă munca cu cartea. Încă din copilărie i-a fost dat să cunoască greul vieţii, nefiindu-i indiferentă viaţa grea şi zbuciumată a părinţilor, ale căror sfaturi le-a îndeplinit fără tăgadă. După absolvirea celor şapte clase n-a avut posibilităţi materiale să urmeze o şcoală medie şi abia mult mai târziu a urmat cursurile serale la liceul din Novaci, pe care le-a absolvit cu rezultate foarte bune.
Pe picioare, sau cu bicicleta, pe vreme bună sau rea, era obligat să parcurgă zilnic 20 km de la Săcelu la Novaci, deoarece pe atunci alte posibilităţi de transport erau destul de rare. Fiind licean, a lucrat în cadrul cooperaţiei de consum, apoi după absolvire a funcţionat ca suplinitor în învăţământ, iar pentru că a fost foarte bun la matematică, a ajuns revizor contabil în cadrul cooperaţiei de consum. După efectuarea stagiului militar s-a căsătorit cu Maria Stăiculescu, absolventă de liceu şi care, pe atunci, lucra ca funcţionară la C.E.C..
Din căsătorie au rezultat doi copii: un băiat şi o fată-Otilia şi Radu, astăzi absolvenţi ai învăţământului economic superior, doi copii de o modestie şi inteligenţă deosebită, căci am avut prilejul de-ai avea pe amândoi elevii mei. Dar anii au trecut şi NICU POPESCU a ieşit la pensie, iar odată cu aceasta au apărut unele probleme de sănătate, care, în ultima perioadă a vieţii, l-au ţinut la pat.
Cu aproape un an în urmă a dispărut dintre noi şi s-a mutat în lumea cerească. În familie a lăsat numai durere şi tristeţe, dar n-a fost dat uitării. Soţia sa, Maria, este o bună gospodină, care ştie să dirijeze treburile gospodăreşti mai bine decât mulţi bărbaţi, iar cei doi copii, deşi lucrează în Bucureşti, o vizitează tot mai des, ajutând-o în treburile de familie.
Deşi nu mai este printre noi, toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat îi păstrează o vie şi neştearsă amintire. Acesta a fost NICU POPESCU din Săcelu, revizorul contabil, consăteanul şi prietenul multora, care nu trebuie dat uitării cu prea multă uşurinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Prof. pens. Bărăscu Alexandru – Săcelu
