Urmare din ediţia din data de 18.09.2009
Iată cum este descris Brezulescu în revista pentru popor, „Şezătoarea săteanului”:
„E înalt, cu pieptul oţelit ca şi voinţa lui; fruntea mare ca măreţia faptelor sale şi lină ca imaculatul cinstei sale, ochii albaştri şi cuprinzători, privirea fulgerătoare, iar în mersul lui sigur şi apăsat vezi siguranţa sa în lupta ce poartă şi credinţa că în faţă-i nu este nimic imposibil.
Seamănă şi la făptură şi la porniri cu Avram Iancu. După cum eroul revoluţiei din 1848 îşi aduna Moţii, le vorbea, îi convingea şi îi pornea în avânt nebun pentru scuturarea lanţurilor de robie, tot aşa Brezulescu a adunat sătenii de sub poalele Parângului din Novaci, le-a vorbit de starea lor nenorocită, i-a însufleţit şi a stârnit cea mai salutară revoluţie economică pe tărâmul cooperaţiei săteşti.
Izbânzile câştigate nu l-au ameţit, căile strălucite ce s-au deschis în faţa lui nu l-au ademenit. Ci a rămas şi este încă între feciorii ogoarelor, de unde îşi trage obârşia”.
Iar G.Dumitrescu-Bumbeşti, Inspector al Băncilor Populare şi Cooperativelor săteşti, declara la 31 decembrie 1909:
„…această situaţie strălucită de care se bucură Banca „Gilortul”, pe lângă împrejurările în care s-a creat şi operează, şi pe lângă calităţile sufleteşti ale sătenimei din regiunea ei, se datoreşte activităţii depusă fără preget, ani în şir, de către tânărul D. Brezulescu, avocat, Preşedinte şi Directorul de azi al Băncii.
D-sa înfiinţând Banca, cu conlucrarea tuturor oamenilor de bine din jurul său, şi-a consacrat cea mai mare parte din activitate cu cel mai desăvârşit tact economic şi social, pentru propăşirea Băncii ce conduce astăzi.
Născut şi crescut între săteni, cunoscându-le şi calităţile şi cusururile, prin munca desfăşurată în plaiul Novaciului, a ştiut să pregătească starea înfloritoare de astăzi şi să-şi lege de numele său una dintre cele mai înălţătoare opere, cu care s-ar putea mândri un bun român în această ţară.
În atari împrejurări şi cu o astfel de situaţie prezentându-se azi Banca „Gilortul”, nădăjduim că progresele viitoare îi vor fi şi mai frumoase, rolul ei şi mai însemnat şi va servi şi în viitor, ca şi azi, de pildă atât Băncilor Populare din ţară, cât şi celor de peste hotare”.
O moarte năpraznică a pus capăt vieţii lui Dumitru Brezulescu într-o zi de marţi, 12 iulie 1916, la doar 36 de ani.
În căsuţa lui modestă din Novaci s-a stins marele şi singurul prieten al ţărănimii, Dumitru Brezulescu, înconjurat de soţia sa, Lucia, având în apropiere pe fiica sa de numai câteva luni, Maria Ivona, care deşi nu şi-a cunoscut tatăl, l-a venerat toată viaţa, şi de apropiaţii săi, rude şi prieteni. A fost conştient şi a vorbit cu ai săi până în ultima clipă a vieţii.
Moartea lui Brezulescu a lovit pe iniţiatorul Băncii şi sufletul mişcării cooperatiste, personalitatea cea mai rodnică, conducătorul sufletesc cel mai ales din câţi a avut localitatea şi regiunea novăceană vreodată.
Înmormântarea sorocită pentru ziua de joi, 14 iulie 1916, a avut loc în prezenţa a peste 3.000 de săteni din Novaci şi din toate satele învecinate şi chiar mai depărtate, care au venit dis-de-dimineaţă cu flori şi lumânări spre a-l conduce pe ultimul drum pe cel ce îşi închinase viaţa pentru fericirea şi bunăstarea lor. Au fost prezente personalităţi politice şi culturale din Bucureşti, prieteni sau simpli simpatizanţi din ţară şi din Gorj din rândul cărora citez pe: I.Gh. Duca, Ministrul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, dr. N. Lupu, deputat de Fălciu, Grigore Iunian, deputat de Gorj, Titu Frumuşanu, vicepreşedintele Camerei cu soţia, Numa Frumuşanu, prefectul judeţului Gorj cu soţia, Matei Sasu, deputat de Brăila, Mavrodi, Directorul General al Teatrelor, Fotin Enescu, Directorul General al Băncilor Populare, Gh. Dumitrescu-Bumbeşti, Inspector General al Băncilor, Constantin Bălănescu, primar al oraşului Târgu-Jiu, dr. Nicolae Hasnaş, dr. Pately Spiridon cu soţia, Ioan N. Răduţescu cu soţia şi nu în ultimul rând, pe atunci locotenentul Gheorghe Tătărescu.
În memoria marelui dispărut, Gheorghe Tătărescu spunea:
„El piere în ceasul cel mare, anunţător al unor vremuri noi; el pleacă dintre noi în zvonul venit de departe al catedralelor prăbuşite şi al vaierului celor ce cad pe şesurile lumii, şi care mor cu nădejdea că în urma lor va răsări o lume mai dreaptă şi mai bună.
Această lume, în sosirea căreia el credea cu îndărătnicie, el nu o va vedea, după cum nu i-a fost dat să vadă încoronarea operei începută cu atâta strălucire.
El pornise să scrie o povestire minunată, în care mulţi nu cred nici astăzi – şi soarta i-a rupt din mână cartea, la cea mai strălucită pagină a ei…Să ne legătuim a duce mai departe opera începută de el, să luptăm cu aceeaşi întărâtare până ce vom face să triumfe în acest judeţ ca şi pe întinsul acestei ţări idealul lui Dumitru Brezulescu…”.
Au trimis telegrame: Ion I. C. Brătianu, prim-ministru, Nicolae P. Perikide, preşedintele Adunării, marele om politic C. Stere, Petre Carp, Constantin Neamţu, dr. Dumitru Culcer.
Dumitru Brezulescu a fost înmormântat în cimitirul din satul Hirişeşti. (va urma)
Constantin DÂRVĂREANU
