Nişte drumuri m-au dus, în lunile din urmă, prin zone ale Gorjului mai nebătute. Şi-nspre Motru am fost, spre Ţicleni ori Săcelu, dar şi la Tismana ori Bâlta, Valea Mare, Bâltişoara, Răchiţi şi Runcu chiar ieri. Pe ploaie, deşi stropii din ultima vreme sunt tot mai rari şi neputincioşi. Oricum, meteorologii au cam dat-o-n bară cu prognozele lor şi anunţata secetă cumplită n-a prea venit. Spre bucuria ţăranilor adevăraţi.
Nu doar Gorjul practică agricultura de subzistenţă – fără a avea în vedere conotaţiile negative ale expresiei deloc de ruşine. Care agricultură de subzistenţă încă se face aproape ca între cele două războaie mondiale. Pe vremea când săracul Gorj nu avea industrie aproape deloc. Şi cum nici mineritul ori energetica nu merg prea bine, mai ales de când a căzut criza pe capul nostru, Gorjul revine cam la ce-a fost odată. Doar că terenurile agricole sunt mai fărâmiţate decât atunci, iar marile suprafeţe întârzie să apară chiar şi în sudul mai mănos. Livezile de pomi fură distruse de netrebnici, iar zootehnia în stil mare n-a existat.
Şi totuşi, agricultura de subzistenţă este funcţională într-o economie de tranziţie, ca a noastră, care parcă nu se mai termină. Iar vârsta medie a celor ocupaţi în agricultura Gorjului este, la noi, pe undeva puţin peste 60 de ani. Pe unde s-a păstrat agricultura privată, pe coclauri, în zona submontană, oamenii au rămas la fel de harnici şi buni gospodari. Aşa de pildă, localitatea Rugi ţine piaţa de fructe a Văii Jiului. La Vălari şi Curpen e cam la fel. Iar pieţele Târgu Jiului sunt pline doar de mere poloneze sau ungureşti. Strugurii vin din Grecia şi Spania, mai rar din Italia, că Gorjul n-a produs niciodată struguri de masă. Lipsind marile suprafeţe şi marii investitori în agricultură, nici fondurile SAPARD, din perioada de preaderare la Uniunea Europeană, n-au ajuns pe meleagurile noastre sărace. Ori tot mai sărace. Lipsa mijloacelor financiare, de creditare şi expertiză tehnică ţin agricultura Gorjului pe loc. Neregulile şi fraudele cu fonduri europene nu există, întrucât pe aici nu s-au creat companii şi trusturi agricole. Măcar mici, nu mari precum ale vasluianului Adrian Porumboiu, vizitat şi de preşedintele Băsescu. Iar Porumboiu a cultivat porumb inclusiv pe pârloage. Aşa ceva în Gorj nu s-a inventat, deşi pârloagele lăsate în urma exploatării cărbunelui la suprafaţă ar fi numai bune pentru o agricultură intensivă.
Nucii, perii, gutuii şi castanii– care cresc nu doar la Tismana, Boroşteni ori Seuca, ci şi la Curpen –sunt doar câteva soluţii de pomi ce se dezvoltă cu precădere în Gorjul aflat sub influenţa climei mediteraneene. Ce-ar fi ca aceste căutate fructe să constituie o bază a unor investiţii bănoase la Gorj?
Ion PREDOŞANU
