Medicamente contrafăcute, retrase din farmacii

436

În urma informaţiilor apărute cu privire la existenţa pe piaţa farmaceutică autohtonă a unor cutii contrafăcute prevăzute cu eticheta Pegasys 180 μg/0,5 ml soluţie injectabilă în seringă preumplută (peginterferon alfa-2a), Ministerul Sănătăţii a solicitat ANMDM, autoritatea responsabilă în domeniul medicamentului, să întreprindă toate demersurile legale care se impun pentru gestionarea situaţiei, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit.

S-a decis retragerea din farmacii a tuturor loturilor suspecte. Autoritatea responsabilă în domeniul medicamentului a informat specialiştii din domeniu, doctori şi farmacişti, referitor la apariţia produsului contrafăcut şi, concomitent, s-a decis retragerea tuturor loturilor suspecte de pe piaţa farmaceutică. De asemenea, reprezentanţii ANMDM au luat legătura cu compania producătoare în vederea înlocuirii de urgenţă a produsului.
Comisiile Naţionale de Boli Infecţioase şi Gastroenterologie din cadrul Ministerului Sănătăţii vor elabora, dacă va fi cazul, în cel mai scurt timp, un protocol referitor la modalitatea de tratament a pacienţilor care folosesc în mod regulat acest produs. În prezent, activitatea de control a MS, ANMDM, cât şi a celorlalte autorităţi de control abilitate se află în derulare.

Recomandările Ministerului Sănătăţii
În scopul prevenirii oricărei complicaţii medicale, Ministerul Sănătăţii recomandă pacienţilor care folosesc produsul Pegasys 180 μg/0,5 ml soluţie injectabilă în seringă preumplută (peginterferon alfa-2a) în tratamentul curent, în cazul achiziţionării acestuia în ultimele două săptămâni, să se adreseze imediat medicului curant în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate. Potrivit unui comunicat de presă, „MS va reactualiza, în cel mai scurt timp, OMS Nr 456/2013 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi în vederea asigurării medicamentului Pegasys pe piaţa din România”.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here