Biletul găsit de pompieri la poarta unei familii din Târgu-Jiu, din zonele cu focare de pestă porcină

6343

În timpul unor acțiuni desfășurate în contextul confirmării unor focare de pestă porcină africană în Târgu-Jiu, pompierii au descoperit, miercuri, mesajul lăsat de o familie din Târgu-Jiu, la poartă. ,,Cam așa ne-a întâmpinat, ieri, un domn sau o doamnă…nu prea poți să-ți dai seama după modul de exprimare.Evident, nu cu prea multe studii, dar cu «școala vieții», proprietarii unui imobil situat pe strada Prelungirea Panduri din municipiul Târgu-Jiu au vrut să ne demonstreze că sunt cu un pas în fața pestei porcine africane. Pentru că s-a confirmat că pesta porcină africană a ajuns și în câteva localități din județul nostru, autoritățile responsabile au luat măsuri în consecință, iar conform legislației în vigoare și noi, pompierii militari, avem atribuții pe acest segment. Nu mică ne-a fost mirarea când am ajuns la porțile acestor cetățeni care au lăsat un bilețel atârnat în poartă, destul de expresiv ce-i drept, prin care au vrut să demonstreze că înainte să-i lovească pesta porcină africană au lovit-o ei pe ea. Noi îi sfătuim pe cetățeni să nu le urmeze exemplul acestor oameni, să se supună indicațiilor autorităților și să conștientizeze că în joc este sănătatea lor și a copiilor lor”, au precizat reprezentanții ISU Gorj, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției. În județul Gorj sunt 16 focare confirmate în mai multe localități, între care și Târgu-Jiu, până în prezent fiind 26 de porci morți și 163 sacrificați. La Albeni nu s-a confirmat prezența virusului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here