Resurse informaţionale pentru tinerii gorjeni

451

Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj, în parteneriat cu organizaţiile membre ale acesteia, caută soluţii pentru a veni în întâmpinarea tinerilor din judeţul nostru, oferind soluţii pentru nevoile acestora. În acest sens, Asociaţia „Semănătorul Tismana” lansează Buletinul informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)”, acesta este accesibil gratuit în format electronic pe blogul oficial http://9nepasadetine.blogspot.ro/.

Utilitatea buletinului informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)” este dovedită prin accesul direct al beneficiarilor la informaţii utile, diversificate si practice, asamblate tematic si accesibile într-un singur loc şi paradoxal, în locuri diferite, compilând mai multe tipuri de produse mass-media: buletin informativ de tineret în format electronic interactiv, în format tipărit, asortat cu tipurile adiacente de produse volante uşor de distribuit şi foarte practice cum ar fi fişe informative tematice de tineret, flyere şi aşa mai departe. Nicolae Tomoniu, preşedintele Asociaţiei „Semănătorul Tismana” spune că „totul este făcut în scopul de a multiplica, în mod direct şi indirect, informaţiile utile şi practice ale proiectului în rândul a cât mai mulţi tineri beneficiari finali”. Proiectul de tineret Informaţia pentru Tine(ri) este conceput a oferi informaţia prin intermediul direct al produselor tipărite, dar şi online în timp real. Întregul ansamblu informativ este construit astfel: Buletinul informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)”; Blogul oficial al Buletinului informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)” ; Produse tipărite şi anunţuri online, urmărindu-se tematica centrală din bulletin.

Utilitatea buletinului informativ
Buletinul informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)” a fost conceput să fie util şi practic după cum urmează: tinerilor, în general, mai exact tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani din judeţul Gorj şi municipiul Târgu-Jiu; organizaţiilor de tineret în particular: asociaţii şi fundaţii de tineret şi pentru tineret active din judeţul Gorj; altor organizaţii şi instituţii implicate direct în lucrul cu tinerii: instituţii de învăţământ, şcoli generale, licee, universităţi, cluburi ale elevilor şi studenţilor, direcţii judeţene pentru tineret, DGASPC, chiar şi autorităţi publice locale.
Buletinul informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)” are rolul de a îndruma direct tinerii spre pagini web utile lor şi ghida în aceiaşi măsură şi ong-urile de tineret oferindu-le o diversitate de resurse informaţionale. „În plus prin acest buletin, ONG-urilor li se face o promovare eficientă, putând semnala redacţiei – în perspectiva apariţiei nr. 2 al buletinului – eventualele modificări ale adresei siteului central, schimbări de locaţie, e-mail-uri, telefoane. Prin informaţiile de bază pe care le oferă Buletinul informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)”: sfaturi, coordonate fizice, legături online, imagini ghid, cititorul are la îndemână „o tipăritură la purtător” cu informaţii complete”, menţionează Nicolae Tomoniu, preşedintele Asociaţiei „Semănătorul Tismana”. Prin intermediul Buletinului informativ de tineret „9 ne pasă de Tine(ri)” editorul încearcă să vina în sprijinul tinerilor cu o soluţie aproape completă vizavi de nevoile şi oportunităţile tineretului, ONG-urilor de tineret şi instituţiilor responsabile în mod direct în lucrul cu tinerii.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here