La Începutul anului bisericesc şi în consonanţă cu Duminica a 11-a după Rusalii, Ap. 1 Corinteni 9, 2-12; Ev. Matei 18, 23-35, (Pilda datornicului nemilostiv), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se citeşte cu evlavie textul din Sfânta Evanghelie a Sf. Ev. Matei, din care desluşim faptul că Dumnezeu este în același timp milostiv și drept, că iubirea milostivă a Lui Dumnezeu precede dreptatea Lui, mai ales că Mântuitorul Iisus Hristos a rostit pilda aceasta în contextul în care i-a învăţat pe ucenicii Săi, ce înseamnă iubirea faţă de aproapele şi de câte ori se cuvine a-l ierta pe aproapele care ne-a greşit nouă, esenţa demersului proniator constituind-o răspunsul dat de către Mântuitorul Hristos lui Petru la întrebarea: «Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?», parabola dovedindu-se în acest fel, un text cutremurător care oglindeşte în el întreaga iconomie a mântuirii noastre sufleteşti, modul în care Dumnezeu ne-a iertat pentru păcatele noastre sau cât de grozav şi cât de mult ar trebui să suferim şi să plătim ca să ne răscumpărăm din greşelile noastre, pentru că Mântuitorul foloseşte parabola aceasta pentru a ne arăta, pe de o parte, cât de bun este Dumnezeu cu oamenii şi, pe de altă parte, cât de răi suntem noi, unii cu alţii, când Tatăl Ceresc ne arată măreţia inimii Lui şi josnicia inimii oamenilor, pentru că Bunul Dumnezeu, ca un milostiv şi drept judecător, îndulceşte cununa vieţii noastre cu harul iertării şi al dreptăţii!
«Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine şi eu îi voi ierta? Oare, până de şapte ori?»
În cea de-a 11-a Duminică după Rusalii, aflăm la Sfânta Liturghie că după ce Domnul Iisus Hristos vindecase pe cel demonizat la poalele Muntelui Tabor (v. Matei 17,14-23), S-a întors cu ucenicii Săi în Capernaum (v. Matei 17, 24), în casa soacrei lui Petru, unde ucenicii se aflau acum împreună, discutând diverse teme, printre care au abordat şi tema iertării aproapelui. Sf. Ap. Petru, având în minte tradiţia iudaică ce punea limite iertării (de trei ori puteai să-l ierţi pe aproapele tău), L-a întrebat pe Hristos: «Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine şi eu îi voi ierta? Oare până de şapte ori?» (Matei 18, 21), iar, în felul acesta, Apostolul Petru a pus o limită iertării pe care Mântuitorul Hristos vine şi o desfiinţează spunând: ,,Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22), adică, de 490 de ori! Ca să ne convingă de faptul că trebuie indiscutabil să-l iertăm pe aproapele nostru, Mântuitorul Hristos ne-a adus în faţa tuturor parabola datornicului nemilostiv sau a robului nemilostiv, pentru că în folclorul nostru românesc este o zicală prin care se arată că trebuie să te fereşti de săracul care s-a ajuns bogat la un moment dat! Aşadar, parabola istoriseşte faptul că un împărat a hotărât să se socotească, într-o zi, cu aceia dintre slujitorii săi care îi erau datornici şi i-a fost adus înainte un slujitor care îi datora zece mii de talanţi. Ca să poată plăti acea datorie, i-ar fi trebuit mai mult de douăzeci de ani de muncă continuă, deci, o datorie foarte greu de achitat! A hotărât Împăratul să-l vândă pe el, pe femeia şi pe copiii lui şi a poruncit, de asemenea, să-i vândă toată averea, case, pământuri şi orice ar fi avut, spre a strânge banii pentru plata datoriei. Nu ar fi rămas doar fără casă şi fără ţinuturile sale, precum sunt păsările cerului, ci ar fi rămas fără familie, fără soţie, copii, ceea ce însemna o pedeapsă grea, aşa că a căzut la picioarele împăratului, s-a închinat lui şi l-a rugat: «Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot!», iar Împăratului, care Îl înfăţişează pe Însuşi Dumnezeu, i-a părut rău de el şi l-a lăsat liber, ştergându-i toată datoria. Acest datornic, plecând plin de bucurie, l-a întâlnit pe drum pe un confrate care-i datora numai o sută de dinari – contravaloarea unei luni de muncă, şi a tăbărât asupra lui, cum se spune, l-a prins de gât şi i-a zis: «Dă-mi acum tot ceea ce îmi datorezi!», după care, acel nefericit datornic i-a căzut la picioarele şi l-a rugat: «Mai îngăduie-mă puţin şi îţi voi plăti!», dar, din atâta răutate, n-a acceptat, şi l-a aruncat în închisoare. Această nedreptate a ajuns la ştirea Împăratului şi i-a spus cu asprime pedepsitorului: ,,Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia, oare, ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine”? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce va plăti datoria. ,,Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din toată inima” (Matei 18, 32-35), spune Mântuitorul Hristos, iar cu această parabolă, zice Domnul, ,,se aseamănă împărăţia cerurilor” (v. Matei 18, 23), fiindcă Împăratul este Hristos Mântuitorul, sluga, robul Său, care-I datora o asemenea avere, suntem noi toţi, creştinii, datoria de neplătit este greutatea păcatelor noastre, datoria celuilalt rob faţă de primul este dinarul pe care-l datorează aproapele nostru şi nouă, iar Hristos este dispus să ne şteargă pe deplin datoria imensă pe care o avem faţă de El, în măsura în care şi noi ştergem datoria infimă pe care o are aproapele la noi (v. Matei 18, 35), iar noi, păcătoşii, poate că ne întrebăm, de ce datoria noastră faţă de Hristos este atât de mare şi de neplătit, în timp ce datoria pe care o are aproapele faţă de noi este aşa de mică? Să fim înţeleşi, Hristos Domnul S-a jertfit de dragul nostru! Deci, cum să plătim o astfel de jertfă care a fost făcută pentru noi? Şi dacă ne-am jertfi de dragul Lui, tot vom rămâne mereu datori, pentru că alta este jertfa trupujui sfânt al Mântuitorului Hristos şi altul este a trupului nostru păcătos şi trimis la putreziciune! Chiar şi faptele noastre cele bune sunt înaintea Lui ca un lucru facil, care înseamnă că şi mii de fapte bune de am face, tot nu ne putem plăti datoria faţă de Dumnezeu, faţă de toate darurile Sale! Dacă faptele bune ale noastre sunt atât de lipsite de valoare înaintea Domnului, să ne gândim, atunci, cum sunt păcatele pe care le facem cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul, pentru că noi păcătuim şi cu faptele noastre, şi cu nesăbuite cuvintele noastre, şi cu gândurile noastre, zi şi noapte aducem înaintea Lui Hristos aceste fapte. Oare, se compară toate acestea cu ceea ce ne dăruieşte aproapele? Atunci, vine Preabunul Dumnezeu şi ne spune: ,,Eu îţi voi şterge toată datoria, numai să faci şi tu la fel cu aproapele tău”, iar, cu această condiţie, care dintre creştinii care păcătuiesc, n-ar vrea să-l ierte pe aproapele său şi chiar din adâncul inimii, pentru că din adâncul inimii, vrea Dumnezeu să iertăm pe aproapele nostru! Să ne gândim bine, cât de răi trebuie să fim atunci când nu facem nici un astfel de lucru de la sine înţeles! Izbăveşte-ne, Doamne, de o astfel de răutate!
,,Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”!
În cazul parabolei datornicului nemilostiv, vedem că Împăratul a şters datoria imensă pe care o avea la el un slujitor de-al său, pe când, un slujitor netrebnic, nu a vrut să şteargă o datorie mică pe care o avea la el un confrate, de aceea, Împăratul a poruncit să fie chinuit. Dar, Domnul, încheind parabola aceasta, a zis: ,,Aşa vă va face şi vouă Tatăl Meu cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din toată inima” (Matei 8, 35), din care noi trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne porunceşte să iertăm pe aproapele nostru, iar, dacă n-o vom face acest lucru, nici El nu va ierta păcatele noastre! Şi propune acest lucru, desigur, nu pentru propriul bine, ci, pentru binele nostru! În concluzie, Sfânta Evanghelie ne dezvăluie o stare cutremurătoare a omului, o cădere a noastră, o neputinţă a noastră, fiindcă, nu am învăţat aproape nimic de la Hristos, nu am învăţat aproape nimic de la Dumnezeu, din modul în care El, în Iubirea Lui pentru oameni, ne-a iertat nouă toată datoria, ştiind că avem şi noi datornicii noştri, avem şi noi pe unii dintre noi, din jurul nostru, cărora trebuie să le iertăm câte ceva, foarte puţin în raport cu cât ne-a iertat pe noi Hristos Domnul! Constatăm că datornicul iertat, nu a simţit harul iertării, nu a fost copleşit în inima lui de acest har al Lui Dumnezeu! Dacă am venit la spovedanie, aşa cum toţi ne spovedim, Dumnezeu ne iartă păcatele noastre cele multe şi grele şi noi nu simţim decât foarte greu acest har mare al Lui Dumnezeu. Din păcate, se vede aceasta în modul în care ne raportăm la semenii noştri, la cei din jurul nostru, când nu putem să iertăm o mică vorbă cu care ne-a jignit, cu care ne-a ofensat fratele nostru, când nu putem ierta o mică greşeală cu care el a atins onoarea sau mândria noastră, pretenţiile noastre, şi pentru că nu putem să-l mai vedem pe fratele nostru, înseamnă că n-am înţeles nimic din dragostea iertătoare a Lui Hristos, înseamnă că sângele Lui Iisus Hristos a curs în zadar pentru noi, pentru păcatele noastre. De altfel, Hristos Împăratul spune în finalul Evangheliei că stăpânul a chemat la sine pe acel slujitor nevrednic, despre care a auzit că n-a voit să-l ierte pe fratele său, şi i-a întors înapoi toată datoria iertată spre nefericirea lui! Aşadar, spre meditaţie finală, să înţelegem că orice întristare pe care o are un creştin văzând pe fratele său că nu poate ierta pe cineva, înseamnă un strigăt către Dumnezeu, prin care îl încunoştiinţează de faptele netrebnice ale noastre!
Oare, câţi oameni care ne cunosc pe noi şi ştiu despre noi că nu vorbim cu fratele, cu o persoană oarecare, că nu putem primi în casa noastră vecinul, că în inima noastră nu încape cutare şi cutare, vor fi dumiriţi de faptele noastre? Deci, câţi nu ştiu, din jurul nostru, din familia noastră trupească şi duhovnicească a parohiei, despre faptele noastre?
Ei, bine, toate aceste cunoştinţe, toate aceste suflete care cunosc slăbiciunile noastre şi se îndurerează de ele sunt strigăte către Dumnezeu, dovezi de netăgăduit că Dumnezeu este milostivul şi dreptul Judecător Care îndulceşte cununa vieţii noastre cu harul iertării şi al dreptăţii!
Profesor, Vasile GOGONEA
PS. În Duminica a 11-a după Rusalii, Ap. 1 Corinteni 9, 2-12; Ev. Matei 18, 23-35, (Pilda datornicului nemilostiv), la Începutul anului bisericesc, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica din Parohia Teleşti, cu Hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», cu prilejul împlinirii celor 100 de ani de la sfinţirea bisericii.
