Noile acte de identitate, disponibile din această vară

523

După data de 1 iulie cetăţenii ar putea solicita eliberarea noilor cărţi de identitate. Implementarea noilor buletine se va face în mod treptat, la solicitarea posesorului sau la expirarea actualelor acte de identitate.

Se poate opta pentru o carte de identitate electronică, sau una obişnuită, în funcţie de preferinţă; ele sunt asemănătoare, însă cea normală nu conţine cipul şi amprentele deţinătorului.
În scurt timp vom avea posibilitatea de a ne schimba actualele cărţi de identitate cu unele noi, normale sau electronice. Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6×54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 milimetri) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului.

Preschimbare la cerere
Noile buletine vor fi eliberate fie la cererea cetăţenilor, fie la expirarea actualelor acte de identitate. „Preschimbarea actualelor cărţi de identitate nu este obligatorie. Noua carte de identitate, fie că este vorba despre cea electronică sau cea obişnuită, se eliberează la solicitarea deţinătorului sau la expirarea actualei cărţi de identitate”, menţionează Dan Laurenţiu, directorul executiv al Direcţiei Publice Comunitate Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu.
Cartea electronică de identitate va fi de tip smart card şi va conţine date cu caracter personal, inclusiv date biometrice ale titularului, în format tipărit şi/sau în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here