Suport on-line pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene

464

APDRP a lansat, la sfârşitul lunii mai, o aplicaţie on-line de consiliere a fermierilor care se pregătesc pentru sesiunea din această lună, destinată fermelor de familie, dar şi pentru agricultorii care au pregătite proiecte de investiţii prin Grupurile de Acţiune Locală (GAL-uri). Astfel, fermierii interesaţi în a-şi verifica eligibilitatea investiţiei propuse în vederea accesării de fonduri europene au la dispoziţie „Sistemul Expert”.

Pentru fermierii care vor să depună proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru finanţarea fermelor de familie, dar şi pentru cei care urmăresc sesiunea pentru GAL-uri, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, o aplicaţie on-line prin care se pot obţine date concrete referitoare la eligibilitatea proiectului, de asemenea se pot face simulări în acest sens. Sistemul de consiliere propus, „Sistemul Expert”, este unul interactiv, dând posibilitatea potenţialilor beneficiari să identifice mai uşor investiţiile eligibile şi condiţiile de accesare.
„Sistemul Expert presupune completarea unui chestionar on-line, în urma căruia beneficiarii vor putea identifica măsura de finanţare din PNDR pe care o pot accesa, investiţiile eligibile, documentele necesare întocmirii proiectului, precum şi o estimare a punctajului pe care l-ar putea obţine investiţia propusă” se arată într-un comunicat al APDRP, menţionându-se că pe lângă cei care vor să aplice pentru măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, măsură dedicată fermelor de familie cu dimensiunea între 5 şi 20 UDE (Unitate de Dimensiune Economică), aplicaţia vine şi în sprijinul fermierilor care vor bani europeni prin intermediul sesiunilor la care au acces Grupurile de Acţiune Locală (GAL).

În curând vor fi lansate alte două noi aplicaţii
APDRP pregăteşte pentru lansare încă două aplicaţii on-line, „Tutoriale” şi „Simulări”. Acestea sunt destinate tot persoanelor interesate de accesarea fondurilor europene nerambursabile, iar în cazul modificării regulilor pentru sesiunea 2014-2020, toate vor fi adaptate.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here