Craiova şi-a prezentat noile tricouri

1320

Universitatea Craiova are haine noi. Conducerea grupării din Bănie a prezentat echipamentele cu care va ataca sezonul competiţional 2019/2020. Alb şi albastru sunt culorile tradiţionale pe care le vor purta jucătorii de câmp. Oficialii clubului au declarat că s-au consultat cu suporterii pentru a realiza design-ul noilor tricouri. ,,Pentru că transparența este cheia în relația club – suporteri, considerăm că cei care ne susțin necondiționat pot aduce valoare unui brand imens așa cum este Universitatea Craiova. Fiindcă istoria a fost scrisă de eroi am dorit să păstrăm și logo-ul Campioana Unei Mari Iubiri. Denumirea se regăsește pe spatele tricoului, chiar deasupra numelui jucătorului, sub o grafică specială realizată în urmă cu ceva timp de suporteri. Nu în cele din urmă, fontul numerelor de pe tricouri este inspirat din sabia leului de pe stema Universității, printr-o formă ascuțiță adaptată noilor tendințe. Tricoul de joc pentru meciurile de pe teren propriu este cel pe alb, cu un design liniar de culoare albastră. Echipamentul pentru deplasare va fi de culoare albastră, iar tricoul va avea pe piept același design liniar de culoare albastru închis. Cea de a treia opțiune va fi tricoul de culoare dark navy. Prima opțiune pentru tricoul de portar este pe culoare galben, a doua sky blue și a treia antracit cu galben fluorescent”, se arată pe ucv1948.ro. Craiova şi-a menţinut sponsorul de echipament din ultimele două sezoane.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here