Şase contestaţii la lista beneficiarilor de locuinţe ANL

414

Ultima zi de depunere a contestaţiilor privind lista beneficiarilor de locuinţe tip ANL a fost 31 ianuarie. Până la acea dată, şase persoane au depus contestaţie. Autorităţile vor verifica documentele depuse la respectivele dosare. După soluţionarea contestaţiilor va fi afişată lista finală a beneficiarilor de locuinţe ANL.

Peste 160 de târgujieni se vor muta în casă nouă în această primăvară. Ei sunt norocoşii care au obţinut punctaje suficient de mari pentru a primi de la autorităţile locale garsoniere şi apartamente ANL. După ce a fost afişată lista beneficiarilor, a urmat perioada de contestaţii. „Am primit 6 contestaţii pentru lista beneficiarilor de locuinţe ANL. În cursul acestei săptămâni se va reuni comisia care va analiza aceste contestaţii. Va fi verificată fiecare contestaţie în parte, fiind luate la mână şi actele, dar vor fi făcute şi verificări pe teren, acolo unde a fost sesizată o neconcordanţă. Odată cu soluţionarea contestaţiilor vom avea lista finală şi definitivă la ANL-uri”, a confirmat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Sunt distribuite locuinţe aflate în opt blocuri cu câte 20 de unităţi locative, adică 160 de unităţi locative, din care 96 de garsoniere şi 64 de apartamente cu 2 camere. În următoarea perioadă se vor demara lucrările de construcţie a altor locuinţe ANL, astfel că cei care au rămas în aşteptare au mari şanse să primească un apartament sau o garsonieră la următoarea distribuire.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here