DGASPC Gorj face angajări

410

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a scos la concurs patru posturi, două fiind de medic specialist, unul de măcelar şi unul de consilier. Înscrierile s-au finalizat pe data de 18 decembrie, dar pentru că nu s-a înscris niciun candidat, toate cele patru posturi sunt scoase la concurs din nou. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este 9 ianuarie.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a făcut demersurile necesare pentru organizarea concursului de ocupare a patru posturi vacante. Este vorba despre o funcţie publică de execuţie de consilier, grad profesional principal la Compartimentul tehnic, un post de muncitor calificat 1 – măcelar – la Complexul de servicii comunitare, cu secţii protejate, pentru recuperare-reabilitare a persoanelor cu handicap şi formare profesională Târgu-cărbuneşti, dar şi două posturi vacante de medic specialist la Complexul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru adulţi Bâlteni. Din păcate, nimeni nu a fost interesat de niciunul dintre aceste posturi.

Înscrieri până pe 9 ianuarie
Pentru că nu a existat niciun candidat pentru niciunul dintre posturile vacante scoase la concurs de DGASPC Gorj, instituţia organizează o nouă sesiune de înscriere, fiind stabilite deja şi noile date pentru susţinerea examenelor de angajare. „Noi am scos la concurs cele patru posturi, termenul limită pentru înscrieri fiind 18 decembrie, dar nu s-a interesat nimeni de niciunul dintre ele. Astfel, le scoatem din nou la concurs. Înscrierile se derulează în perioada 19 decembrie 2012-9 ianuarie 2013, iar concursul va fi pe data de 6 februarie pentru măcelar şi 7 februarie pentru posturile de medic”, a explicat Laurenţiu Diaconescu, director executiv adjunct Strategii, Programe, Proiecte, Resurse Umane în cadrul DGASPC Gorj.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj speră ca de data aceasta să existe persoane care să se înscrie pe aceste posturi, ocuparea lor fiind absolut necesară pentru buna desfăşurare a activităţii specifice acestui domeniu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here