Medicii de familie şi conducerea CJAS încep negocierile

356

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj s-a pus de acord cu preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (AMPF) din Gorj în privinţa datei la care încep negocierile privind actul adiţional. Astfel, joi la ora 10:00 va avea loc întâlnirea dintre Mihai Moisescu şi reprezentanţii CJAS Gorj.

Preşedintele AMPF Gorj, medicul Mihai Moisescu, a solicitat demararea negocierilor privind actul adiţional la contractul-cadru al medicilor de familie gorjeni. Acesta nu este de acord să semneze un document înainte de a discuta pe marginea sa. Din fericire, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj este deschisă dialogului cu reprezentanţii medicilor de familie. „Joi, la ora 10:00, avem întâlnirea cu medicul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din judeţul nostru. La discuţii voi participa eu cu certitudine şi probabil şi preşedintele CAS. Noi suntem deschişi negocierilor cu medicii de familie”, a declarat Daniel Şurlea, director adjunct al CJAS Gorj.

Moisescu: „Avem în vedere trei subiecte”
Preşedintele AMPF Gorj spune că a transmis Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate o notificare în care sunt precizate modificările pe care le doreşte la actul adiţional. „Pe actul adiţional negociem. Am trimis o notificare şi avem în vedere trei subiecte. Astfel, vom purta discuţii asupra Articolului 7, punctele 33 şi 44 şi Articolul 8 punctul 32 din actul adiţional. La primul punct ce urmează a fi dezbătut se spune că noi avem obligaţia de a încasa coplata, dar ea nu există şi atunci mă întreb: de ce trebuie să încasez eu ceva ce nu există. De asemenea, în actul adiţional se spune că avem voie să consultăm mai mult de 20 de pacienţi, cei care sunt peste numărul 20 fiind nevoiţi să plătească, dar ei beneficiază de dreptul lor la reţetă sau bilet de trimitere. Pentru aceşti pacienţi, medicul trebuie să facă un borderou separat în care să centralizăm chitanţele cu număr şi serie, număr şi serie de la reţetă şi bilet de trimitere şi aşa mai departe. Nu sunt de acord cu aşa ceva!”, explică Moisescu. În plus, preşedintele AMPF Gorj a declarat că nu este de acord ca medicii de familie să fie răspunzători în exclusivitate de eventuale erori apărute în privinţa reţetelor electronice. „Nu poate fi vina medicilor exclusiv şi atunci adăugăm la actul adiţional „greşeli strict făcute de medicul de familie”, ori împărţim vina”, menţionează Mihai Moisescu. Mai mult decât atât, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj nu este de acord ca eliberarea cardurilor naţionale de sănătate să revină strict medicilor de familie. „Eu propun să scoată această prevedere sau să spună că este facultativă eliberarea cardului de către medicii de familie”, a spus Mihai Moisescu. Deocamdată nu se ştie câte din propunerile preşedintelui AMPF Gorj vor fi aprobate, rezultatul negocierilor aflându-se abia joi după-amiază.
Minodoa SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here