La Tismana se vor înlocui conductele erodate cu altele noi

414

În a doua parte a lunii august la Tismana se vor porni lucrări de modernizare a unor tronsoane de aducţiune cu apă. Urmează a fi înlocuite conductele de metal care sunt erodate cu cele de plastic şi pe porţiunea respectivă de drum se va turna asfalt.

Primarul comunei Tismana, Marian Slivilescu, informează că în a doua parte a acestei luni vor avea loc unele lucrări de modernizare în localitate, lucrări ce vizează înlocuirea unor conducte care au început să cedeze. “Avem probleme serioase cu apa. Este nevoie să realizăm lucrări care se referă la amploarea unor cămine şi vane pentru a putea izola anumite tronsoane care intră în reparaţie sau necesită intervenţii în cazul în care s-au spart. Conductele de metal au început să cedeze din cauza vechimii şi din cauză că a fost folosită ţeavă recuperată adică ţeavă care a mai fost folosită. În urma înlocuirii conductelor de metal erodate cu cele de plastic, se vor rezolva treptat o parte din problemele cu care se confruntă comuna”, a declarat Marian Slivilescu, primarul localităţii Tismana. Edilul susţine că încearcă să impulsioneze şi concesionarul reţelei care alimentează cu apă comuna şi să finalizeze montarea apometrelor pentru a controla consumul de apă.
ANDRADA BĂRĂITARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here