DSP Gorj a dat amenzi de peste 19.000 lei, în 2012

358

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a prezentat raportul activităţii instituţiei pe primele cinci luni ale acestui an. Conform precizărilor directorului Marius Boeriu, controalele efectuate de DSP sunt monitorizate prin numărul sancţiunilor aplicate şi prin cuantumul acestora.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj este un serviciu public deconcentrat la nivelul judeţului nostru, care îşi desfăşoară activitatea în special în domeniul supravegherii stării de sănătate publică şi al derulării programelor naţionale de sănătate prin care sunt cheltuite şi dispuse fondurile primite de la Ministerul Sănătăţii către unităţile sanitare şi reţeaua de medicină primară din judeţ. „Controalele efectuate sunt monitorizate prin numărul de sancţiuni date de către Serviciul de Control în Sănătate prin cuantumul avertismentelor şi suspendărilor activităţii în cazul în care s-au impus. La Serviciul de Control în Sănătate lucrează 13 persoane”, menţionează Marius Boeriu, directorul executiv al DSP Gorj. În primele cinci luni ale acestui an, DSP Gorj a derulat 584 de acţiuni în cadrul programului naţional de imunizări şi 4.643 acţiuni în cadrul subprogramului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare. În cadrul programului naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă au fost realizate activităţi de: supravegherea calităţii apei potabile – 68 de acţiuni şi 120 de probe de apă recoltate şi analizate fizico – chimic şi bacteriologie prin laboratorul DSP Gorj; supravegherea cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă generată de apa din fântână; monitorizarea şi controlul gestionării deşeurilor rezultate din activitatea medicală; monitorizarea intoxicaţiilor neprofesionale cu pesticide.

488 controale, în cinci luni
În perioada ianuarie-mai 2012, cadre de specialitate din cadrul DSP – Serviciul de Control în Sănătate Publică au desfăşurat acţiuni de inspecţie şi control în scopul prevenirii producerii de îmbolnăviri şi promovării sănătăţii populaţiei. Astfel, au fost efectuate 488 de controale din care: 167 – unităţi de producţie, alimentaţie publică şi desfacere; 18 instalaţii de aprovizionare cu apă; trei unităţi de turism; 28 unităţi prestări servicii; 26 unităţi de desfacere produse cosmetice; 120 unităţi sanitare; 45 sesizări adresate de către cetăţeni instituţiei; activităţi în cadrul programului de ocrotire a mamei şi copilului şi altele. Au fost aplicate şi sancţiuni. „Principalele nereguli sunt lipsa unor autorizări sanitare de funcţionare în termen, care au dispus suspendarea activităţii sau mărfuri expirate în standuri. Pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare în unităţile verificate au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.300 lei, trei avertismente şi au fost retrase din consum 26 litri şi 0,964 kilograme produse alimentare”, a explicat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here