„Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii”, rezultate şi activităţi viitoare

432

pic 017Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele financiare, dar şi activităţile care urmează să se desfăşoare în perioada imediat următoare în cadrul proiectului „Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii”.

Lansat în toamna anului 2010, proiectul „Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii” are, la ora actuală, rezultate cu care beneficiarii se mândresc. „Din cele şase cereri de rambursare care s-au depus până acum, începând cu luna martie a anului 2011, s-a primit răspuns doar la prima cerere; concret, în data de 27 martie 2012 am primit răspunsul pentru cererea respectivă. Cererea a fost aprobată şi ca urmare a verificării ei ni s-a acordat şi gradul de risc A, ceea ce înseamnă că avem proiectul cu gradul de risc cel mai scăzut. Celelalte cinci cereri au fost respinse automat de către POSDRU, pentru că prima cerere nu fusese verificată şi aceasta este procedura. Totodată, s-a depus în luna decembrie 2011 un act adiţional de prelungire a duratei de implementare a proiectului, dată fiind complexitatea ridicată a unora dintre activităţile proiectului; actul de prelungire a fost semnat în februarie 2012. Astfel, proiectul se prelungeşte cu 15 luni; dacă iniţial trebuia să se finalizeze în luna mai 2012, după semnarea actului adiţional se va finaliza la sfârşitul lunii august 2013”, afirmă Cornelia Tomescu Dumitrescu, manager de proiect. Potrivit aceleiaşi surse, în cursul acestei săptămâni se va depune cea de-a doua cerere de rambursare, care va cuprinde toată perioada prevăzută de celelalte cereri, adică 1 martie 2011 – 29 februarie 2012, valoarea cererii de rambursare fiind de peste 1 milion 890 de mii lei.

Activităţile, în grafic

Potrivit managerului de proiect, toate activităţile prevăzute în graficul proiectului „Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii” au fost realizate, unele în proporţie de 100%, altele în proporţie de 90 sau 95%. „Activităţile importante sau mai de amploare sunt: acreditarea cursurilor, fiind acreditate în luna martie 2011; a început activitatea de formare a cadrelor didactice; au fost înfiinţate centre de formare în aproape toate judeţele implicate în proiect: a fost lansat portalul în luna octombrie 2011, portalul fiind activ şi actualizat permanent. În ceea ce priveşte activităţile următoare, imediat următoare ar fi continuarea formării şi certificării cadrelor didactice. De asemenea, atestarea celor care au fost certificaţi este foarte importantă şi se va realiza undeva spre sfârşitul proiectului, pentru că este o activitate ce presupune mai întâi eliberarea atestatelor de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi apoi completarea lor de către secretarii de programe şi eliberarea către absolvenţi. De asemenea, tot în curs de realizare este activitatea de realizare a unui film de prezentare a sesiunilor de formare şi realizarea unui manual de bune practici în domeniul formării”, a explicat Cornelia Tomescu, manager de proiect. Reamintim faptul că Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează, începând cu luna septembrie a anului 2010, un proiect POSDRUM, «Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii». Partenerii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în acest proiect sunt: Universitatea „Valahia” din Târgovişte, SIVECO România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Proiectul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care predau Chimie din regiunile: Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi judeţul Botoşani.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here