În Duminica a Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne); Ap. 1 Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46, cea de-a treia a Triodului, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi despre Înfricoşătoarea Judecată, privită fiind ca şi vestea cea bună care cuprinde promisiunea că Domnul va veni şi-Şi va aduna copiii şi că nu va mai fi nici o suferinţă şi nici un rău nu va mai exista, mai ales că nu vom fi judecaţi după criterii omeneşti, ci, măsura după care vom fi măsuraţi este afirmaţia severă şi absolută a Lui Dumnezeu că numai iubirea contează, iubirea neprihănită şi pe deplin manifestată în chipul vieţuirii noastre, în ideea că scara de valori a Lui Dumnezeu, oricât de supraomenească ar fi, reprezintă o mărturie incontestabilă a faptului că vocaţia noastră ca oameni zămisliţi de către Bunul Dumnezeu este aceea de a fi după asemănarea Lui Dumnezeu şi că tot ceea ce este mai mic decât aceasta, nu este vrednic de omul şi de fiinţa sa, ca o minunată odrăslire a unor criterii faptice, lumeşti, practice, prin aceasta Însuşi Mântuitorul vrând să explice pentru care pricină I s-a dat de către Dumnezeu Tatăl puterea să facă judecată, iar drept cauză esenţială rămâne speranţa că Mântuitorul Iisus Hristos este împuternicit să fie Judecător, deoarece a fost şi El om şi prea bine cunoaşte firea oamenilor, lumea în totalitatea ei, ştie cum stau lucrurile aici, pe pământ, care sunt cu adevărat raporturile dintre făpturi, care le sunt nevoile, grijile şi durerile oamenilor, ştie cum stau lucrurile dinlăuntru, experimental, ca Unul Care a cunoscut ispitele, oboseala, foamea, durerea, Care a stat faţă către faţă cu trufia, invidia, ura, prostia şi trădarea, Care a fost vândut, batjocorit, pălmuit, scuipat şi omorât în chinuri, Căruia I s-a pus pe cap cunună de spini şi Care a fost îmbrăcat cu purpură mincinoasă, deci, ca Unul Care va judeca în cunoştinţă de cauză, nu după relatări şi expuneri purtate în van, ca Unul Care ştie despre ce este vorba în toate dedesupturile vieţii omeneşti, Căruia nu-i poţi îndruga verzi şi uscate şi câte-n lună şi-n stele ascunzând adevărul sub vorbe frumoase sau măsluindu-l cu iscusite vicleşuguri, Care a fost şi El om ca toţi oamenii, un semn indubitabil că Dumnezeu Tatăl ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos Fiul este şi Dumnezeul Care cunoaşte prea bine firea oamenilor!
,,Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau”
Această a treia Duminică a săptămânii pregătitoare pentru Postul Mare se numeşte Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne, iar din punct de vedere cronologic, se poate spune că ea coincide cu vechea sărbătoare păgână a carnavalului care marca încetarea perioadei hibernale şi începutul primăverii timpurii, când soarele începe să fie prezent mai mult pe bolta cerească, semn al apropierii Sărbătorii luminilor de la Paşti, iar în Occident şi în tradiţia rusească, în această zi de Duminică şi în toată perioada săptămânii următoare, hrana noastră principală simbolizează soarele ce străluceşte, simbolul divin care vizează adorarea Lui Dumnezeu, Cel Care ne-a dat viaţa în care să ne desfătăm spre scopul cel bun. Din punct de vedere liturgic, în Duminica a treia a Triodului, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se citeşte din Apocalipsa Mică a Sfântului Evanghelist Matei, în care se vorbeşte despre criteriile Judecăţii de Apoi, ca împliniri ale poruncii iubirii faţă de celălalt: ,,Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 35-36). Desigur, din aceste tulburătoare cuvinte ale Supremului Judecător, înţelegem că drumul spre Bunul Dumnezeu nu este prin noi înşine, ci, prin celălalt şi cu celălalt, că acest «celălalt» este însăşi taina naturii umane create după chipul Lui Dumnezeu şi care presupune comuniune interpersonală. Firea umană, separată în individualităţi egoiste, separate, reprezintă rezultatul păcatului şi de aceea, restaurarea ei se realizează prin negarea iubirii egoiste şi asumarea iubirii filantropice. Aceasta din urmă are valoare soteriologică doar ca rezultat al împlinirii poruncilor divine, iar noi toţi trebuie să slujim Lui Dumnezeu prin aproapele nostru. Atâta vreme cât nu avem această conştiinţă a existenţei aproapelui nostru şi trăim într-o lume individualistă, egoistă, meschină şi violentă, nu vom avea şansa să auzim blândul glas: “Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,40), iar pentru aceasta “Intraţi în bucuria Domnului vostru” (Matei, 25,23). Fiind «Casa Lui Dumnezeu», Biserica ne înfăţişează marea şi emoţionanta dramă a Judecăţii din urmă spre a ne îndemna la pocăinţă şi la fapte bune, iar Sfânta Evanghelie ni-L prezintă pe Hristos Domnul Dumnezeu, venind întru Slavă, înconjurat de oşti îngereşti şi apoi şezând pe tronul puterii Sale. Poate că de multe ori, constatăm că din moment ce tendinţa actuală a lumii noastre este de a urma exemplul marilor puteri politice şi implicit al culturii lor dominatoare, cu toate implicaţiile ei, într-o goană globalizantă şi secularizantă, rezultatul nemaifiind omul religios, ci omul aşa-zis civilizat, cuvintele Sfintei Scripturi sunt şi vor fi mereu la fel de veridice, mai ales că pentru omul modern, care se defineşte mai mult ca produs al civilizaţiei consumiste şi al tehnologiei artificiale «inteligente» şi mai puţin ca om al cultului şi culturii umanizate, cuvintele Judecăţii Înfricoşătoare vor părea unor oameni contrariante, fără a putea înţelege în întregime adevărul de necontestat că Dumnezeu Tatăl ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos Fiul este şi Dumnezeul Care cunoaşte prea bine firea omenească!
“Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”
Înfricoşata Judecată, în credinţa creştină, e cu totul tainică şi deosebită de concepţia comodă a gândirii laice, mai ales că Pericopa Judecăţii viitoare şi Înfricoşătoare, ne pune la îndemână un îndreptar precis şi ne aşează pe un tărâm solid, de mare şi neaşteptată smerenie. Există o cale sigură, neînşelătoare, ce duce spre o soluţie fericită a judecăţii nemitarnice: calea modestă, străină de fumuri şi de extravaganţe, calea ştiută şi de conştiinţa noastră, dintotdeauna bănuită a fi cea dreaptă: calea făptuirii binelui şi a venirii în sprijin a celor atât de pregnant denumiţi în textele noastre religioase ca fiind «necăjiţi», iar Mântuitorul Hristos, aşa cum înţelegem din cele relatate de Sf. Ap. şi Ev. Matei, se va interesa mai întâi: cum ne-am purtat în lume cu fraţii, cu vecinii, cu semenii şi cu vrăjmaşii noştri, deci, se va interesa de comportamentul nostru în lumea relaţională. Ca şi la Răstignire, la Judecată are loc o teribilă şi minunată chenoză, o golire de sinele nostru, fiindcă Domnul se transpune în şi se identifică în făpturile Sale cele mai oropsite. El se recunoaşte a fi însetatul, flămândul, întemniţatul, iar, dacă nu S-ar fi întrupat, divinitatea n-ar fi pomenit foamea, setea, mai ales că spitalul şi puşcăria mărturisesc îndeajuns realitatea şi deplinătatea întrupării, o cunoaştere intimă a condiţiei umane, iar cercetarea bolnavilor şi a întemniţaţilor este contribuţia Celui care a experimentat «in vivo» amărăciunea singurătăţii şi dulceaţa compasiunii! Aşadar, la Judecată, Domnul Hristos nu ne va întreba, ce fel de casă am avut sau câţi metri pătraţi a avut casa în care am locuit, dar ne va întreba, câte persoane am primit cu dragoste în casa noastră şi le-am ospătat! Domnul, nu ne va întreba, ce maşină am condus sau ce marcă a avut maşina noastră, ne va întreba, în schimb, pe câţi dintre cei ce nu aveau un mijloc de transport i-am luat cu maşina noastră şi i-am dus ca să-şi rezolve treburile lor, rupând din timpul nostru, aşa este! Hristos nu ne va întreba, ce haine am îmbrăcat sau de la care creator de modă ni le-am cumpărat, dar ne va întreba, pe câţi dintre cei goi i-am îmbrăcat din hainele procurate de noi!
Domnul Hristos, nu ne va întreba, cât de mare a fost cuantumul salariului nostru, ci, cât ne-am ostenit pentru a-l obţine şi pe câţi săraci i-am ajutat cu banii pe care i-am câştigat cinstit! Domnul Iisus Hristos, nu ne va întreba, ce profesie am avut în această lume, dar ne va întreba, dacă am pus în slujba profesiei noastre tot ceea ce am avut mai bun! Dreptul Judecător nu ne va întreba, câţi prieteni am avut în viaţa pământească, ci, pentru câţi oameni am fost noi un prieten adevărat! Mântuitorul nu ne va întreba, pe cine am avut vecin în satul, în oraşul sau în imobilul în care am locuit, dar ne va întreba, totuşi, ce fel de vecin am fost noi celorlalţi! Dumnezeu, nu ne va întreba, de câte ori am fost la Biserică sau de câte ori ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine, ci, ne va întreba, cât de conştienţi am fost de calitatea noastră de «pietre vii» ale Trupului Său tainic şi de prezenţa Lui reală şi substanţială în Sfânta Euharistie! Domnul Iisus Hristos, nu ne va întreba, din ce popor facem parte sau care este culoarea pielii noastre, dar ne va întreba, dacă am descoperit în orice om, chipul Său, în persespectiva asemănării cu El, mai ales că Dumnezeu Tatăl ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos Fiul este şi Dumnezeul Care cunoaşte preabine firea omenească!
Profesor, Vasile GOGONEA
