Prin mereu nobila şi mult preţuita înclinaţie spre valori autentice a domnului prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, de a onora cu titluri academice personalităţi de marcă ale culturii şi ale spiritualităţii româneşti şi universale, mâine, de Ziua Mărţişorului, în Campusul studenţesc din zona «Debarcader» al Universităţii, va avea loc festivitatea decernării titlului DHC unui remarcabil violoncelist al muzicii româneşti care străbate ca un fior sufletele oamenilor, pe numele său autentic, Adrian NAIDIN, un trubadur modern al serenadelor nocturne şi un boem răzvrătit al veacului, un spirit neliniştit şi plin de vervă, pe cât de virtuos, pe atât de controversat, parcă intarsiat melodiei sale remarcabile: «Până când nu te iubeam!», un talent incontestabil care se dăruieşte pe sine şi slujeşte în acest fel educaţia muzicală a inimilor curate, pentru a le oferi «lecţia de viaţă» a unui dascăl care îşi descoperă numai în ritmuri muzicale menirea sa divină!
,,Pentru mine, muzica înseamnă aproape totul. Existența mea ține de ea”!
Violoncelistul Adrian Naidin le mărturiseşte de multe ori prietenilor şi admiratorilor săi: ,,Clujul este orașul în care am plâns și am râs pentru prima dată, în care m-am îndrăgostit pentru prima dată, orașul în care mama lasă lumina aprinsă la fereastra din bucătărie, ca să o văd de la depărtare și să știu că sunt așteptat”, iar aceste cuvinte demonstrează că artistul ştie cu prisosinţă să trăiască mereu intens, clipă de clipă, în respiraţii de violoncel între îngeri şi demoni, în ideea de a reconstrui unele dintre cele mai cunoscute titluri muzicale ale momentului actual şi de a le pune pe tonuri de clopoţei pe coardele violoncelului şi în bătăile tobei, în variante de cântece de leagăn pentru bebeluşi, dar şi în cântece de meditaţie profundă pentru oamenii mai mari. Îi place să spună că nimeni nu mai face violoncel cu tobă, iar în interpretarea lui este o premieră mondială, fiindcă cele două instrumente, care aparent nu au nimic în comun, merg extraordinar împreună, la nivel foarte înalt şi de mare performanță. Spune de multe ori violoncelistul Adrian Naidin, că viaţa lui se converteşte în sunete muzicale! Artistul caută întotdeauna să treacă elegant şi cu mare măiestrie peste răutăţile lumii, peste capriciile vremurilor, pentru a-și îmbrăca acordurile în multă şi nemăsurată iubire, mereu adunată cu suflet în toate formele ei de exprimare, într-un suflet zidit în emoții şi în sentimente nobile. De multe ori completează spusele lui lapidare şi în acelaşi timp se completează pe sine însuşi spunând: ,,Pentru mine, muzica înseamnă aproape totul. Existența mea ține de ea! A fost o uriașă tensiune şi era să cedez de câteva ori, dar nu mă mai puteam arunca o dată de la etaj. Sărisem deja!” (şi râde n.n.). Desigur, în spatele unor frământări sufletești, uneori au fost o mulțime de povești prozaice. În primul rând, i-a fost foarte greu să se ridice din suferinţă, pentru că spune: “Mâna mea dreaptă a stat nemișcată, imobilizată în ghips, multă vreme, răstimp în care orice studiu sau repetiție erau total excluse. Vreme de trei luni, nu am cântat deloc. Desigur, în acest răstimp a fost greu să învăț să fac totul cu o singură mână și aceea să fie stânga. Puțini își imaginează cât de greu este să tai o felie de pâine cu o singură mână. Puteți încerca și o să vedeți că e aproape imposibil! Nici un ou nu poți să decojești. E dificil să te îmbraci. Mâna a stat așa de imobilizată, încât nici mai apoi, când am scos ghipsul, nu puteam mișca nici degetele, nici încheietura. Încet-încet, am început recuperarea, dar, e o strădanie departe de a fi finalizată, pentru că e o luptă permanentă și ține de mine însumi! Dacă nu fac recuperare, degetele se blochează, iar în tot acest răstimp, ca să pot compensa, am ascultat multă muzică”, arată Adrian Naidin.
,,Sunt un contemplativ, în esență, un meditativ, gândesc dintotdeauna”
Pentru că mereu îi place să spună: ,,Trăiesc prin muzică! Ascultam Simfonia a doua, de Rachmaninov, partea a doua. De fapt, de la o vreme, ascult mai ales părțile 2 din simfonii, pentru că acestea sunt lente, romantice și adânci. Desigur, le-am auzit mult mai bine, când mi-a revenit auzul, afectat și el o bună bucată de vreme de incidentul căderii de la etaj. A durat și povestea asta cam două luni. Timpanul a fost perforat, așa că au fost nopți și zile în care îmi pierdeam echilibrul. Asta m-a speriat! Cu timpul, însă, lumea a revenit la o oarecare stare de normalitate. Deși niciodată nu va mai fi cum a fost. Totul e diferit acum, le văd pe toate diferit, în măsura în care nici eu nu mai sunt același. M-am gândit mai mult în perioada asta și nici nu pot vedea vreo parte, cât de cât acceptabilă a acestei povești. Sunt un contemplativ, în esență, un meditativ, gândesc dintotdeauna, nu aveam nevoie de un asemenea prilej pentru analiză”, avea să declare cu ceva timp în urmă violoncelistul Adrian Naidin! Talentatului artist, îi place să considere că există o parte foarte mare și foarte adâncă a lumii în care ne ducem viaţa, care e departe de a fi mercantilă, pentru că sunt oameni cu credinţă şi plini de generozitate, care ar face orice pentru semenii lor, mulţi aflaţi în suferinţă şi în indigenţă! Ca un creştin adevărat, Adrian Naidin crede că atâta vreme cât există Dumnezeu și oameni care să creadă în El, va exista și solidaritate umană indiscutabilă, iar câtă vreme vor exista oameni care vor iubi alți oameni, există speranță în mântuirea acestei lumi! Pentru că numai după aceasta vom fi judecați pe lumea cealaltă, ne spune, artistul, după aceste două legi: iubirea de Dumnezeu și iubirea față de om. “Mi-am făcut mulți prieteni în acest răstimp, pentru că în felul acesta, am devenit ceva mai cunoscut, deși într-un mod nedrept, când sunt acuzat pe nedrept! Mulți mă recunosc pe stradă, dar îmi vorbesc frumos, cu multă căldură, îmi urează sănătate. Mă amuză puțin supranumele acesta, «violoncelistul care a sărit pe geam», uneori şi râd. Oamenii nu o spun cu răutate, ci, mai degrabă cu simpatie, considerându-mă un reprezentant al luptei împotriva sistemului” spune, cu oarecare melancolie şi interogaţie retorică în glas, artistul Adrian Naidin! Aşadar, vom avea prilejul să-l vedem şi să-l ascultăm pe Adrian Naidin, cântând ca şi naistul genial Gheorghe Zamfir, o muzică fascinantă la violoncel, spunându-ne, poate, în sinea noastră sau dialogând cu eul nostru, că n-am auzit niciodată ceva atât de frumos pe pământ!
Profesor, Vasile GOGONEA
