Inegalabilul Gheorghe Zamfir, DHC «Magna cum laude» al Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu (II)

2086

Aşa, după am precizat anterior, în ziua de 15 februarie 2019, în Campusul studenţesc din zona «Debarcader», al Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, în Amfiteatrul «Auditorium Maximum», s-a desfăşurat festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa, «Magna cum Laude», inegalabilului artist şi desăvârşit vrăjitor al naiului, Gheorghe ZAMFIR, după care domnia sa a prezentat un minunat cuvânt de răspuns, rostit cu emoţie în glas, dar, metamorfozat în graiul sufletului său plin de nobleţe, după care a încheiat festivitatea cu un recital de excepţie, care a excelat prin interpretarea la rotundul clepsidrelor naiului său fermecat, poate cele mai frumoase bijuterii ale melosului gorjenesc. Ca un semn al deosebitei preţuiri acordate marelui artist care a fost onorat cu înaltul titlu academic, Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a spus în cele din urmă: “Simt o nedumerire şi o revoltă pentru faptul că marele artist Gheorghe Zamfir, nu este preţuit aşa cum se cuvine în ţara sa, cu toate că a fost premiat cu atâtea premii şi distincţii internaţionale. Propun să i se acorde titlul «Gorjeanul Anului» şi, de asemenea, cred că sunteţi de accord să propunem ca Preşedintele ţării să-i acorde «Steaua României în Grad de Mare Comandor», pentru că acest om total, prin existenţa sa, ne face să ne simţim că avem o rezonanţă universală!”

“Sunteţi martori ai unui moment istoric, poate unic în viaţa mea”
Într-un grai al negrăitelor cuvinte de suflet, marele artist avea să spună în cuvântul său de răspuns şi de mulţumire: “Sunteţi martori ai unui moment istoric, poate unic în viaţa mea! Festivitatea organizată astăzi este o parte din sufletul dumneavoastră, care prin prezenţa aici, aţi dorit să mă onoraţi nu doar pe mine, să onoraţi Municipiul Târgu-Jiu şi Judeţul Gorj, pentru că sunt recunoscător întregii lumi pentru ceea ce sunt! Port în mine toate năzuinţele acestui neam care atestă o existenţă de mii de ani, după unii, chiar de zeci de mii de ani. Ştiu cu certitudine că acest popor există de la începutul lumii! Ne-am născut aici şi suntem copiii Lui Dumnezeu! S-a întâmplat că multe civilizaţii s-au pierdut din cauza umflării cu «oxigen otrăvit», ca şi cum omul ar fi propriul său creator! Să înţelegem foarte bine, noi nu suntem singuri în creaţia divină! Noi nu am fost făcuţi la întâmplare! Mormântul şi coşciugul sunt cele mai mari păcate făcute de om în propria sa existenţă! Sper că existenţa mea nu este o întâmplare şi sper să depăşesc acest stadiu al morţii fizice, prin creaţia mea! M-am născut dintr-o mamă gorjeancă, din Hurezanii de sus şi de acest lucru sunt încântat! Se produce un conflict între noi şi noi, atunci când punem în Imnul nostru naţional numele unui criminal care este Împăratul roman Traian. Noi suntem la temelia Imperiului Roman, a romanilor, noi nu ne-am născut din romani, ci, romanii s-au născut din noi! Civilizaţia Cucuteni este civilizaţia uluitoare care explică străvechimea noastră ca popor al mapamondului.

“Cred că sunetul naiului vine din milenii şi face parte din sunetul pământului”
România este «coconul» născut din naşterea Planetei Pământ! Numele Râului Olt este format din trei litere: «Tatăl», «Fiul» şi «Sfântul Duh», iar cuvântul «Dunărea» are un număr de şapte litere, care este un număr biblic! Noi suntem un popor născut din sunetul primordial. Biblia are trei înţelesuri majore: unul literar şi literal, altul divin care ne conduce la îndumnezeire şi al treilea înţeles este cosmic, deci, codat. Ştim că Papa Ioan Paul al II-lea considera că noi suntem «Grădina Maicii Domnului»! Acum 3.500 de ani, în China se cânta la naiul care provenea de la noi, deci instrumentele româneşti au ajuns până în China. La americani, numele «Zamfir» era şi este echivalent cu «naiul», deci, o fenomenologie a sufletului universal. Emil Cioran spunea că orice om care are o simţire în el, are în el şi pe Dumnezeu! Mama mea provine din dacii liberi şi mă trag din cea mai lungă comună din România, comuna Stejaru, satul Cordeşti, la Hurezanii de Sus. Pot spune că am murit de câteva ori, dar, Dumnezeu m-a înviat, am rezistat la trei asasinate, ca şi la mai multe accidente. Până la 14 ani, am fost păstor de capre şi luam bătaie de la tata, când pierdeam caprele prin toţi mărăcinii! Am să caut să văd, ce voi mai compune şi de acum încolo, ce ne mai oferă vremurile acestea. Trebuie să ne regăsim pe noi înşine, pentru că suntem un popor de genii! Noi nu suntem doar oameni, suntem fiinţe divine, pentru că ne-am născut din Bunul Dumnezeu. Mulţumesc soţiei mele, Nicoleta Beca, pentru că în ultimii 11 ani mi-a fost o mare susţinere şi m-a protejat de toate răutăţile lumii! Iar dumneavoastră, vă spun, aşa cum spune bănăţeanul: «Ţucu-vă sufletul!». Naiul meu are în «spinare» mii şi milioane de ani. Reprezint numai o parte din univers, dar, fiind astăzi, în judeţul în care s-a născut mama mea, încerc să vă cânt olteneşte şi mai ales gorjeneşte!

“Gorjul are fibra pământului mai deosebită, mai profundă, mai plină de lumină”
În final, prezentăm un scurt interviu realizat cu inegalabilul artist, Gheorghe Zamfir:
-Rep. Domnule Gheorghe Zamfir, ce i-aţi putea declara unei persoane care pentru prima oară vorbeşte cu dumneavoastră şi doreşte să afle în câteva cuvinte, ce vă leagă de aceste locuri şi ce înseamnă pentru dumneavoastră gorjenii?
-Gh.Z.: Aşa cum am spus în discursul meu din Aula Universităţii, ceea ce mă leagă de Gorj cel mai mult este mama mea, care s-a născut pe Valea Amaradiei, în satul Cordeşti, Hurezanii de Sus, comuna Stejaru, iar mai mult decât această explicaţie, nu găsesc alta mai bună! Pe mine mă leagă rădăcinile de acei daci liberi, de dacii moşneni, din care a provenit mama mea şi din care am venit şi eu!
-Rep. Pe oriunde aţi cutreierat lumea aceasta, cum aţi păstrat în suflet fiorul locului natal al mamei dumneavoastră?
-Gh.Z.: Nu sunt eu mai mare decât poporul românesc, pentru că sunt atâtea sentimente profunde care mă leagă de glia strămoşească, doinele noastre, care sunt pline de simţire şi de dumnezeire, dar, parcă Gorjul are fibra pământului mai deosebită, mai profundă, mai plină de lumină, pentru că oltenii, în istoria noastră au jucat un rol deosebit pentru «legarea» neamului ca neam şi a ţării ca Ţară! Aici s-au pritocit atâtea «magme» atât de puternice, iar, aşa cum am spus şi în discursul meu, Oltul care izvorăşte din centrul ţării şi se varsă în Dunăre, care are şapte litere, iar Oltul are trei litere: «Tatăl», «Fiul» şi «Sfântul Duh», ne fac să ne gândim bine, chiar şi numai acest lucru reprezintă unul dintre elementele sacrului gigantic din care este plămădit pământul românesc!
-Rep. V-am ascultat astăzi, vorbind într-un limbaj care se defineşte prin invocarea permanent a Lui Dumnezeu, de aceea, v-aş întreba, în final, ce le puteţi transmite credincioşilor de pe cuprinsul Olteniei?
-Gh.Z.: Să rămână legaţi de tradiţia noastră multimilenară, să nu uite că suntem un popor primordial, noi nu am venit de niciunde, ci, ne-am născut în Arcul Carpatic! Pentru aceasta, avem cele mai minunate comori pe care Dumnezeu poate să le dea unui popor ales, nu ne-am dus nicăieri cu pretenţii de cotropire, de cucerire a altor popoare, noi am realizat că tot ceea ce avem, ne este deajuns, întru preamărirea Crucii pe care S-a sacrificat Mântuitorul Iisus Hristos!
-Rep. Vă mulţumesc pentru acest scurt interviu şi vă doresc să aveţi multă sănătate şi viaţă îndelungată, mereu să ne vrăjiţi şi să ne încântaţi sufletele noastre cu aceeaşi frumuseţe a cântecului naiului dumneavoastră!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here