33 de deţinuţi au obţinut sprijin profesional din partea AJOFM

760

Mulţi dintre deţinuţii Penitenciarului Târgu-Jiu aleg ca, an de an, să urmeze diverse cursuri de calificare ori recalificare profesională. Acest lucru le este de folos odată ce îşi vor câştiga libertatea şi vor dori o reintegrare socio-profesională. Potrivit Laviniei Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, anul trecut au fost derulate mai multe acţiuni în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. “Pe parcursul anului 2018 Penitenciarul Târgu-Jiu a derulat în colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forțelor Muncă Gorj o activitate de informare/ consiliere/ mediere a muncii în care au fost incluşi un număr de 33 de deținuți, o campanie de sensibilizare a societății civile privind deținuții cu nevoi de asistare socială cu un număr de 15 deținuți și 22 de deținuți au fost prezentați la Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, a precizat reprezentantul Penitenciarului Târgu-Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here