Gorjul, locul trei pe ţară la suprafeţe intravilane

352

caseEcontext a publicat ieri un studiu care arată cu cât s-a extins suprafaţa intravilană a municipiilor şi oraşelor din România în ultimii ani. Suprafaţa intravilană reprezintă teritoriul inclus în perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor, inclusiv localităţile componente ale municipiului şi oraşului, conform planului de sistematizare aprobat pentru localitatea respectivă.

Nu este inclusă suprafaţa satelor ce aparţin municipiului (oraşului).

Studiul prezintă cu cât s-a extins zona intravilană din fiecare judeţ din anul 1993 şi până în 2010. Totalul zonei intravilane cuprinse în judeţele României se ridica anul trecut la 424.626 de hectare, ceea ce înseamnă circa 1,8% din suprafaţa totală a ţării care este de aproximativ 24 milioane de hectare. Pe primul loc în topul judeţelor după extinderea suprafeţei intravilane este Ilfovul. Suprafaţa intravilană a judeţului Ilfov a crescut de aproape 45 de ori din 1993 şi până anul trecut. Astfel, Ilfovul avea o suprafaţă intravilană de 423 de hectare în 1993, care a crescut până la 18.927 de hectare în 2010. Pe locul doi la creşterea suprafeţei intravilane se plasează judeţul Maramureş. Practic, tot mai multe persoane au ales să se stabilească în Maramureş, astfel încât zona intravilană a judeţului s-a mărit de cinci ori, de la 5.140 de hectare în anul 1993 până la 25.659 de hectare în 2010. De altfel, Maramureş are şi cea mai mare suprafaţă intravilană din toate judeţele României. A treia dezvoltare a zonei urbane a avut loc în judeţul Gorj, care este urmat de Suceava, Vâlcea şi Braşov. Judeţul nostru avea în 1993 o suprafaţă intravilană de 1.904 hectare, în timp ce în anul 2010 a ajuns la 9.009 hectare, creşterea procentuală fiind astfel de 373%. La polul opus se află judeţul Galaţi, care a crescut aproape nesemnificativ, deşi acesta este cel mai sigur judeţ din România, după volumul infracţiunilor. Zona intravilană a judeţului Galaţi a rămas aproape neschimbată în această perioadă, creşterea fiind de doar 2%.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here