Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare Horticolă, preluată de UCB

627

DSCF3016Pentru că există o lege care prevede preluarea anumitor staţiuni de cercetare în domeniul agricol de către universităţi, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare Horticolă Târgu-Jiu va fi preluată de Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB). Conducerea UCB a stabilit strategiile de dezvoltare a instituţiei după preluarea Staţiunii, totul fiind gândit pentru a veni în sprijinul studenţilor.

Ideea preluării staţiunilor de cercetare de către universităţi nu este deloc nouă, apărând în urmă cu ceva timp, iar acum se concretizează. „Cu circa doi ani în urmă a fost adoptată legea privind peluarea unora dintre staţiunile de cercetare în domeniul agricol de către universităţi. Universitatea Constantin Brâcuşi din Târgu-Jiu este nominalizată în anexa legii respective ca fiind îndreptăţită să preia acest patrimoniu cu activul şi pasivul său, şi în acelaşi timp, se împuternicea tot prin lege că ministerul de resort să iniţieze o hotărâre de Guvern pentru a stabili procedurile de preluare a acestora. Tot ceea ce vrem să facem este în favoarea studenţilor”, a explicat Adrian Gorun, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu.

Practic, rectorul Adrian Gorun a pus interesul studenţilor pe primul loc, aceştia având posibilitatea nu doar de a efectua stagiul de practică în cadrul Staţiunii, ci şi de a se autosusţine financiar, în cazul celor care sunt plătitori de taxă şi nu au o susţinere materială din partea familiei. „Cam 15% din studenţii de la cu taxă, care nu prea sunt în posibilitate de plată, au şansa de a desfăşura activităţi la Staţiunea de Cercetare să se poată autosusţine. Nu sunt vizate doar activităţi fizice, ci şi coordonata adiacentă pentru studenţi, adică practica, aceasta caracterizând domeniile specifice, studenţii învăţând la faţa locului ce şi cum pot să dobândească activităţi anteprenoriale”, a adăugat Adrian Gorun, rectorul UCB.

Grădină Botanică, la Târgu-Jiu

Printre strategiile de dezvoltare a Universităţii „Constantin Brâncuşi” după preluarea Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare Horticolă (SCDH) Târgu-Jiu se numără şi proiecte unice la nivelul judeţului Gorj, cum ar fi, spre exemplu, amenajarea unei Grădini Botanice, cu o gamă diversificată de specii dendrologice şi forestiere specifice zonei. „Ne propunem foarte multe să realizăm la Staţiunea de Cercetare şi intenţionăm să susţinem câteva proiecte pe fonduri europene. Beneficiind de existenţa unicului depozit de acest gen din ţară, se pot obţine fonduri pentru a crea o bază de preluare şi prelucrare a fructelor (obţinerea fructelor deshidratate, a diferitelor tipuri de dulceţuri şi sucuri)”, a menţionat rectorul UCB. Se doreşte şi amenajarea Muzeului Tradiţional Agricol, cu obiecte folosite în procesul de vinificaţie şi cultivarea pământului încă din antichitate, dar şi amenajarea unei ciupercării, a unor sere de flori sau legume, a unei pensiuni turistice în cadrul unui sediu de fermă actual. De asemenea, există posibilitatea formării şi reconversiei profesionale în domeniu, în vederea obţinerii calificării de „fermier”, pentru persoanele care vor să acceseze fonduri prin diferite programe şi proeiecte la care se solicită această condiţie. Se are în vedere şi câştigarea prin competiţie a unor proeicte internaţionale, având drept obiect creearea câmpurilor de cercetare în zona exploatărilor miniere Rovinari, pentru redarea în circuitul economic şi refacerea ecologică a solurilor degradate de exploatarea la zi a lignitului.

Alte proiecte…

După preluarea SCDH de către UCB se va replanta pe suprafaţa de 20 de hectare viţă de vie nobilă, prin diferite programe subvenţionate de Uniunea Europeană şi revitalizarea Cramei unităţii, în vederea obţinerii vinurilor tradiţionale gorjeneşti cu renume, specifice din zona dealurilor Bălăneşti. Se ia în calcul şi utilizarea terenurilor cu exces de umiditate pentru cultivarea plantelor energetice: salcia, zambila de apă, trestia, stuful, care fac obiectul cercetărilor prezente pentru aplicarea metodelor nepoluante în epurarea apelor uzate menajere şi a obţinerii energiei din surse alternative.

Datorită faptului că SCDH are tradiţie şi prioritate în cultivarea castanului şi alunului, specii pomicole care preferă climatul cald, este posibilă continuarea acestei tradiţii, prin cultivarea acestora în zonele cu topoclimat din judeţul Gorj, adică zona cuprinsă între Râul Jiu şi localitatea Baia de Aramă.

Acestea sunt doar câteva dintre planurile pe care le are UCB şi pe care doreşte să le implementeze în viitor, după preluarea cu acte în regulă a Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare Horticolă (SCDH) Târgu-Jiu.

Se aproximează că în maxim o lună de zile actul juridic de preluare a SCDH de către UCB va fi gata, iar în circa două luni Universitatea va avea şi protocolul de primire a staţiunii, între timp, însă, UCB se implică deja în sprijinirea activităţilor agricole specifice.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here