Dosare penale pentru doi șoferi, prinși sub influența alcoolului la volan

585

Un bărbat de 57 de ani, din Petroșani și un tânăr de 27 de ani, din comuna Hurezani, sunt cercetați de polițiști. Cei doi au fost depistați la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice. Primul a fost oprit în trafic, pe raza localităţii Bumbești-Jiu. Acesta a fost testat cu etilotestul, având o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”Totodată, acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului și fără a deține acest drept”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Al doilea șofer a fost depistat pe 24 noiembrie. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au identificat în trafic un tânăr de 28 de ani, din comuna Hurezani, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 67/B Hurezani, având o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here