Maioreanu: ,,Organizaţia de la Licurici l-a propus vice pe Dragoş Moldovan”

357

Abia la şedinţa din noiembrie, de Consiliu Local Licurici, ar urma să fie trecută pe ordinea de zi şi numirea noului viceprimar al localităţii. Cel puţin asta crede Andrei Maioreanu, vicepreşedintele PSD care este coordonatorul de zonă şi care anunţă că la şedinţa de CL Licurici de astăzi, numirea noului viceprimar nu s-ar mai afla pe ordinea de zi.

Social-democraţii din comună, la o şedinţă recentă la care a participat şi Maioreanu, au decis că or să-l propună pe Dragoş Moldovan, viceprimar, în locul liber lăsat de consilierul PPDD. ,,Eu nu vreau să ratăm acest obiectiv politic, poziţia de viceprimar. Avem patru consilieri la Licurici şi avem posibilitatea să ne punem vicele”, a declarat Maioreanu, care vrea să aibă o echipă foarte bună la Primăria Licurici. ,,Avem un nucleu important la Licurici şi avem şanse să ocupăm şi funcţia de primar în 2016 şi să avem majoritate în CL”, a completat vicepreşedintele PSD, subliniind că Licurici, este o comună foarte importantă pentru PSD.

PDL merge pe mâna UNPR
Dan Vâlceanu a declarat la ultima conferinţă de presă că PDL ar prefera să susţină candidatul UNPR pentru postul de viceprimar, vorbe pe care Maioreanu nu le comentează. ,,Noi emitem pretenţii pentru că avem legitimitate în urma alegerilor locale din 2012. Nu comentez ce spune Dan Vâlceanu. Spun doar ce vrem noi şi ce am obţinut. Noi am luat un vot important la Licurici, pentru a avea un candidat pentru funcţia de viceprimar. Dragoş Moldovan este un tânăr cu experienţă politică şi de viitor şi ar fi pretabil pentru funcţie. Cred că ar face echipă bună cu primarul în exerciţiu”, a subliniat Maioreanu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here