Peste 150 de intervenţii pentru echipa Salvamont Gorj, în primul semestru din 2018

534

Asociaţia Naţională a salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 43 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România pentru primul semestru din 2018, an în care serviciile Salvamont au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 350 – 600 de salvamontişti, zilnic, în cele circa 120 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluenţă turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă şi pe traseele turistice alpine.

În prima jumătate a acestui an, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 3.778 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, în creştere cu 19,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acţiuni în care au fost salvate un număr de 4.326 de persoane. Dintre aceste acţiuni un număr de 2.562 de intervenţii au avut loc în sezonul de iarnă, majoritatea pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 1.216 acţiuni înregistrându-se în sezonul de vară. Dintre acestea, 1.281 de cazuri au fost predate, pentru transport către unităţile medicale specializate, serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, 11 cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 15 cazuri au fost predate serviciului de medicină legală. De asemenea, au fost realizate peste 45.000 de acţiuni specifice de asigurare a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană. În primul semestru al anului 2018 serviciile Salvamont au asigurat asistenţa de specialitate unui număr de 151 concursuri sportive cu caracter montan, competiţii la care au fost asistaţi peste 33.898 de concurenţi. Totodată, în perioada de referinţă, prin Dispeceratul Naţional Salvamont, au fost primite, direct sau prin SNAU 112, şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară un număr de 6.289 apeluri dintre care 3.001 apeluri de urgenţă şi un număr de 3.288 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, restul apelurilor de urgenţă fiind transmise direct salvatorilor montani sau Dispeceratelor Locale Salvamont. Creşterea cu aproape 20% a numărului de intervenţii faţă de perioada similară a anului 2017, și cu 29% faţă de primul semestru al anului 2016 se datorează în mod direct creşterii numărului de turişti pe munte, acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară, apariţiei şi dezvoltării de noi activităţi montane: cicloturism, mtbike, enduro, rafting, canionyng, parapantă, schi de tură, apariţiei şi dezvoltării de noi domenii schiabile, precum şi organizării de competiţii sportive şi de agrement de cross montan, schi offpiste, mountainbike, care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute, chiar mii de participanţi la start. “În perioada de referinţă au fost înfiinţate trei noi servicii locale Salvamont în Rodna – jud. Bistriţa Năsăud, Olăneşti – jud. Vâlcea şi Vlăhiţa – Harghita, iar serviciul local Salvamont Cisnădie – jud. Sibiu a fost reînfiinţat, semn că autorităţile locale îşi înţeleg rolul şi obligativitatea în asigurarea asistenţei de salvare montană. De asemenea, au fost realizate circa 110 activităţi cu caracter educativ – instructiv la care au participat peste 3.000 de persoane, în special copii şi tineri. Precizăm faptul că în primul semestru al anului curent, echipa Salvamont Gorj a avut un număr de 153 de intervenţii, adică cu peste 50% faţă de media pe ţară”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.
Izabella Molnar

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here