Transalpina, redenumită de Băsescu

345

Preşedintele Traian Băsescu vrea ca Transalpina să fie redenumită în aşa fel încât să devină un brand românesc, care să atragă turişti. Cele două nume vehiculate fiind „Drumul regilor” şi „Drumul românilor”, ultimul fiind preferat de Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu, a participat duminică la Jina, în judeţul Sibiu la un eveniment. Întrebat despre ce denumire i s-ar potrivi Transalpinei mai bine, acesta a răspuns că „Drumul românilor”. „La cât e de frumoasă Transalpina, poţi să-i spui şi Drumul regilor şi Drumul românilor. E foarte frumos. Nu m-am gândit. Drumul românilor poţi să-i spui fără grijă. (Mi-a plăcut – n.r.) sălbăticia în general. Partea de Rânca mi-a plăcut cel mai mult”, a spus Traian Băsescu.
De la Novaci până la Sebeş (judeţul Alba), Transalpina a fost iniţial, pe timpul lui Decebal şi Burebista, „Drumul oilor”, potrivit autorităţilor din Sibiu. Acestea spun că, în 1916, austro-ungarii au început construcţia unui drum strategic care a prins contur până la sfârşitul primului Război Mondial. În 1920, regele Ferdinand a mers pe acest drum până la locul numit „Masa lui Ferdinand”. Un cioban i-ar fi cântat la fluier regelui şi a fost răsplătit cu patru galbeni. În 1935, regele Carol al II-lea, împreună cu premierul de atunci, Armand Călinescu, sosesc cu trenul regal la Sălişte, în Mărginimea Sibiului, de unde pornesc pe „Drumul oilor”, care devine „Drumul regelui”, pe traseul Sălişte-Tilişca-Rod-Poiana Sibiului-Jina-Dobra-Obârşia Lotrului-Novaci.
DN 67C, adică Transalpina, folosit iniţial de ciobani pentru transhumanţă, pe urmă de legiunile romane pentru a cuceri inima Daciei, apoi şi de doi regi, este cel mai important drum de munte din România lung de 139,4 kilometri. De la o altitudine de 260 de metri până la 2.145 în Pasul Urdele, această şosea poate fi străbătută într-o singură zi, de la un capăt la altul.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here