La Stejari, primarul stimulează natalitatea! 1000 de lei, oferiți pentru primul copil al fiecărei familii din comună

778

În ședința de Consiliu Local Stejari, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, aleșii au votat proiectul de hotărâre inițiat de către primarul localității, Robert Păiuși. Este vorba despre acordarea unui stimulent financiar pentru mamele din comună, care va fi încasat doar la aducerea pe lume a primului lor copil. Proiectul aprobat de CL Stejari impune ca, din această săptămână, tinerele mame din localitate să primească la prima naștere 1000 de lei din partea autorităților locale. Edilul motivează că a inițiat acest proiect, deoarece natalitatea este în scădere în localitate, iar mortalitatea este în creștere. “Prin acest demers poate vom reuși să convingem viitorii părinți din comună că și autoritățile locale îi sprijină financiar la început de drum. De asemenea, rezolvăm problema natalității scăzute din comună, mortalitatea fiind, în Stejari, în creștere”, a explicat primarul Robert Păiuși. În comuna Bălănești s-a luat o măsură similară încă din anul 2016. Atunci, aleșii din Consiliul Local au aprobat iniţiativa primarului, care a propus acordarea sumei de 2.500 de lei, în decursul unui an, pentru femeile din localitate, care aduc pe lume primul şi al doilea copil. Măsura a avut rezultate, în condițiile în care, în 2015 la Bălănești s-au născut doar doi copii.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Asa a mai promis si primarul comunei Balanesti Ovidiu Pungan, dar nu a mai dat nimic… mincinosi, escroci de primari… promit ca doar nu ii doare gura

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here