Paradă de costume populare, la Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Peştişani – ediția a VII-a

910

Festivalul iniţiat de autoritățile locale din Peștișani și de locuitorii satului Frânceşti, ajuns la ediția cu numărul șapte, va aduna în comuna lui Brâncuși, duminică, mii de persoane. Participanții sunt invitați să îmbrace portul popular, deoarece cele mai frumoase straie vor fi premiate de către organizatori. Mai exact, cel mai tânăr purtător de costum popular și cel mai vârstnic vor fi premiați.

Duminică, la ora 11.00 începe, la Peștișani, ediția a șaptea a Festivalului Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Peştişani. Și ediția din acest an va începe cu o paradă a portului popular. După horele din centrul comunei, distracţia se mută, două ore mai târziu, în zona Deleţ din satul Frânceşti, unde va avea loc o serbare câmpenească. Tinerii artiști din Gorj vor urca pe scenă, urmând să fie premiați. “Primăria şi organizaţiile non-profit din Peştişani organizează și în acest an Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Peştişani. Festivalul a fost iniţiat de locuitorii satului Frânceşti, cu scopul de a promova portul popular gorjenesc, tradiţiile şi talentele zonei. Vor evolua artişti, copii talentaţi din Peştişani, dar şi ansambluri din alte localităţi precum Dănciuleşti, Turceni, Baia de Aramă sau Runcu”, a declarat Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani.

Frâncești, zona zero
Petrecerea câmpenească va avea loc la intrarea în satul Frânceşti. Acolo va fi amenajată o scenă unde vor evolua ansamblurile participante. Vor fi amenajate şi câteva rânduri de scaune pentru participanţi. În zonă vor fi prezenţi şi comercianţi cu mici şi bere. Organizatorii festivalului sunt Primăria și Consiliul Local Peștișani, Consiliul Județean Gorj, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Peștișani, Asociația Tradiții de pe Valea Bistriței Peștișani, Obștea Peștișani, Asociația Fiii Satului Frâncești din Gorj și Fundația Casa Brâncuși-Hobița.

Regal folcloric
La ediția trecută, au oferit programe folclorice extrem de apreciate Ansamblul “Cânt şi joc” din Peştişani, Ansamblul “Tisa” din Tismana creat şi coordonat de Maria Corlan Mischie, binecunoscuta solistă de muzică populară şi profesoară a Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Nu au lipsit ansamblurile “Maria Apostol” din Runcu, “Roua” din Cloşani, “Cununiţa” din Dănciuleşti, „Brâuleţul din Turceni, precum şi Ansamblul “Bobocia” al Casei de Cultură “Amza Pellea”, din Băileşti. În acompaniamentul Orchestrei “Virtuozii Gorjului”, condusă de maestrul Constantin Argint au evoluat pe scenă 19 solişti vocali şi instrumentişti, unii chiar elevi. Festivalul i-a avut ca invitaţi speciali pe prestigioşii rapsozi ai Gorjului Roxana Croitoru, Ştefan Popescu şi Marian Stelea. O notă aparte a făcut Grupul de majorete “Ritmic”, condus de Adriana Stelea. În acordurile naiului fermecat al Maestrului Ştefan Popescu, ansamblurile s-au reunit în Hora Unităţii, Prieteniei şi Perenităţii.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.