Epidemiologii Direcției de Sănătate Publică Gorj, prezenți joi la Motru după decesul neașteptat al copilului de patru ani din localitate, care ar fi murit de meningită meningo cocică, au impus unele măsuri specifice pentru a evita transmiterea bolii contagioase în rândul celor care au intrat în contact cu bolnavul. În scopul prevenirii apariției de noi cazuri în comunitate au fost informați medicii de familiei și pediatrii privind situația apărută și conduita pe care trebuie să o adopte, s-a instruit populația cu ajutorul autorităților locale și s-a instruit personalul didactic pentru depistarea precoce a oricărui caz. S-au distribuit apoi cinci cutii de dezinfectant în comunitate. Acestea au ajuns la Grădinița nr.7 din Motru, acolo unde a fost încadrat preșcolarul decedat, la Clubul Copiilor Motru, la Școala Gimnazială nr.2, dar și asistentului comunitar al Primăriei Motru, care trebuie să se ocupe de dezinfecția locuinței pacientului decedat. Directorul Spitalului Motru, Alin Efrim, a explicat și el ce protocol a aplicat după decesul copilului. “Am mutat activitatea din CPU în alt spaţiu, timp de câteva ore, am făcut dezinfecţie, toată lumea care a intrat în contact cu pacientul a luat tratament preventiv, şi familia a luat tratament, după care s-a reluat activitatea în CPU. Îi sfătuim pe cei care au intrat cu pacientul, dar nu au simptome, să se prezinte la medicul de familie pentru consultări şi pentru stabilirea, dacă e cazul, a unui tratament profilactic preventiv, iar cei care au simptome să se prezinte la spital”, a precizat Alin Efrim. De asemenea, pe site-ul spitalului s-au publicat, joi, informații legate de boala meningococică, mai exact sistemul de supraveghere în cazul acestei maladii.
A.STOICA