Meniu tradiţional de sărbători, la Spitalul Orăşenesc Novaci

606

În prag de sărbători, conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci se pregăteşte pentru a le oferi pacienţilor o atmosferă specifică acestei perioade a anului. Bolnavii vor avea parte de un meniu festiv, ţinându-se cont, totuşi, şi de regimurile alimentare impuse de către medicii curanţi.

În general, în preajma sărbătorilor oamenii evită să se interneze, preferând să petreacă acele zile în mijlocul familiei. Totuşi, când se impune spitalizarea, bolnavii nu au de ales şi rămân pe patul de spital. Pentru cei care se vor afla internaţi pe parcursul sărbătorilor de iarnă la Spitalul Orăşenesc Novaci, spiritul specific acestei perioade va fi simţit din plin. Acest fapt se datorează conducerii unităţii spitaliceşti, care an de an nu uită să le ofere pacienţilor măcar puţin din bucuria spiritului sărbătorilor. „De sărbători nimeni nu-şi doreşte să fie într-un spital. Totuşi, pentru cei care vor fi internaţi la noi în acele zile speciale facem un meniu special de sărbători, bineînţeles pe regimuri; acolo unde pacienţii au diagnostice pe general e un meniu, iar la cei care le au pe regimuri au un altul. Oricum, toţi vor beneficia de meniuri îmbunătăţite, festive, de Crăciun şi de Revelion”, a precizat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Pacienţii Spitalului Orăşenesc Novaci vor primi preparate specifice sărbătorilor de iarnă, inclusiv carne de porc gătită pe grătar, dar şi cozonac şi prăjituri. În plus, meniul va conţine carne de pui sub formă e şniţel, grătar sau rasol, supă de pui cu zdrenţe de ou, cartofi la cuptor, piure şi altele.
Spitalul Orășenesc Novaci este spital general, care asigură asistenţa medicală a unui număr de aproximativ 63.000 locuitori din oraşul Novaci şi șapte comune arondate: Alimpeşti, Baia de Fier, Bengeşti Ciocadia, Bumbeşti Piţic, Crasna, Polovragi, Roşia de Amaradia. Luând în considerare dezvoltarea şi extinderea staţiunii Rânca, circulaţia intensă a turiştilor pe DN 67C – Transalpina, şosea care face legătura Olteniei cu Ardealul, Spitalul Orăşenesc Novaci este pregătit să facă faţă noilor provocări generate de eventualele situaţii de urgenţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.