Noua staţie de epurare de la Târgu-Jiu, gata la sfârşitul anului

364

statieLucrările la modernizarea şi extinderea staţiei de epurare a apei menajere din municipiul Târgu-Jiu începute încă din anul 2010 sunt în toi, ele urmând să se finalizeze în trimestrul patru al acestui an.

Reprezentanţii Primăriei alături de cei ai societăţii Aparegio Gorj au făcut ieri o vizită în teren pentru a vedea stadiul investiţiei al cărei constructor este un antreprenor din Piteşti. Proiectul de „Reabilitare şi extindere a staţiei de epurare Târgu-Jiu” face parte din investiţia programului desfăşurat prin ISPA, „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj”. Programul ISPA nu înseamnă numai sistematizarea şi modernizarea reţelelor de apă şi de canalizare din oraş, şi înseamnă şi modernizarea staţiei de epurare, care este cea mai mare investiţie din acest program. Această investiţie costă în jur de aproximativ 17 milioane de euro şi se află în staţia Mărgăritarului din municipiul Târgu-Jiu.

Finalizată în proporţie de 80%

statie2Potrivit lui Ion Popescu, directorul operatorului de apă Aparegio Gorj, staţia de epurare din municipiul Târgu-Jiu este unul din cele mai mari obiective din cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană pe extinderea şi reabilitarea sistemului de apă şi apă uzată în judeţul Gorj: „Este un obiectiv ce se întinde pe o suprafaţă de circa patru hectare şi scopul acestuia este ca apa uzată colectată din municipiu şi din localităţile adiacente să fie tratată, epurată şi redată emisarului Jiu în condiţii normale, astfel încât să fie evitată poluarea şi să fie protejat mediul înconjurător. Ca şi principiu de funcţionare, are o intrare a apelor uzate din oraş, trece printr-o cameră deversoare ce este prevăzută să permită trecerea până la capacitatea maximă a staţiei, asta în situaţii de ploi abundente, iar restul se deversează direct la emisar, astfel că nu prezintă pericol pentru apa care se evacuează direct la emisar. În momentul de faţă anunţăm că toate obiectele din cadrul obiectivului sunt atacate şi sunt în diverse faze de execuţie, de la faza de săpătură până la faza de probe. S-au echipat deja multe din obiectele respective, probele de etanşeitate au fost făcute, pe bazinele de aerare au fost montate toate echipamentele pregătite să intre în funcţiune, în partea de nord deja s-au executat radieri la decantoarele primare, s-au montat armăturile în pereţi urmând ca să se toarnă betoanele în ele. Se lucrează intens în şantier cu peste 100 de muncitori în momentul de faţă, cu utilajele necesare pentru astfel de lucrări pentru ca în acest an în trimestrul IV să înceapă deja probele tehnologice ale staţiei pentru ca după aceea să poată intra în funcţiune. Lucrările sunt gata cam în procent de 78 – 80%”.

Deserveşte 107.000 locuitori

Staţia de epurare este proiectată pentru un număr de 107.000 de locuitori, pentru un debit de 660 de litri pe secundă, cu capacitate maximă de 1.750 de litri pe secundă la ploi torenţiale în oraş. Obiectele sunt dimensionate astfel încât să se realizeze un timp de contact cu substanţele de tratare în situaţia normală de vreme uscată de circa o oră în fiecare obiect şi de 30 de minute în situaţia ploilor abundente. Debitele de apă vehiculate sunt foarte mari şi tratarea lor trebuie făcută corespunzător astfel încât ceea ce iese din staţia de epurare să atingă parametrii prevăzuţi de normativul tehnic de proiectare. Ca şi obiective în cadrul staţiei de epurare se pot defini o linie a apei şi una a nămolului.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here