Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică vor efectua în perioada următoare controale de monitorizare și informare a agenților economici cu obiect de activitate alimentație publică și colectivă. Potrivit reprezentanților instituției, în cazul constatării nerespectării prevederilor legislației sanitare aflate în vigoare vor fi aplicate sancțiuni contravenționale conform H.G. 857/2011.
În această perioadă, când se remarcă o creștere a incidenței cazurilor de toxiinfecție alimentară din ultima perioadă și a constatărilor efectuate în urma controalelor igienico-sanitare la unitățile de alimentație publică implicate, Direcția de Sănătate Publică Gorj amintește că organizarea evenimentelor de tip nunți, botezuri, aniversări, parastase, doar în spații autorizate sanitar prin declarația pe propria răspundere depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj. La prepararea meniurilor vor participa numai persoane cu examene medicale efectuate conform prevederilor H.G.355/2007 modificată și completată de H.G. 1169/2011, declarate apte de către medicul de medicina muncii prin încheierea fișei de aptitudini, calificate și instruite prin cursuri privind Noțiuni fundamentale de igienă conform prevederilor Ord. M.S. 1225/2003 cu modificările și completările ulterioare; materiile prime vor fi achiziționate de la unități înregistrate și autorizate și vor fi însoțite de documente care să ateste calitatea și salubritatea, termenul de valabilitate și recomandări privind condițiile de păstrare. Ele vor fi păstrate conform indicațiilor producătorului menționate pe etichetă.
De asemenea, reprezentanții DSP amintesc că în unitățile de alimentație publică și colectivă se va utiliza numai apă potabilă din surse amenajate corespunzător, analizată din punct de vedere microbiologic și fizico-chimic, conform legii 458/2002 și H.G. 974/2004. Este important de precizat că, după preparare, vor fi păstrate probe alimentare din fiecare fel de mâncare gătită, în cantități suficiente, în frigider, la maxim 4 grade Celsius, în recipiente curate, închise și etichetate, timp de 48 de ore de la data preparării, conform prevederilor ord. M.S. 976/1998. Se interzice utilizarea la prepararea mâncărurilor a ouălor cu coaja fisurată, crăpată, neigienizate și nedezinfectate și în totalitate a ouălor de rață. Ouăle vor fi păstrate în spațiu frigorific separat, conform Ord. M.S. 976/1998. Se interzice utilizarea la prepararea mâncărurilor a ouălor cu coaja fisurată, crăpată, neigienizate și nedezinfectate și în totalitate a ouălor de rață. Mâncarea preparată se va servi în aceeași zi (maxim 24 de ore de la preparare), iar până la servire va fi păstrată la o temperatură de minim 60 grade Celsius – preparatele calde și la o temperatură de maxim 8 grade Celsius- preparatele reci.
Atenție la sănătatea angajaților
Șefii de unitate au obligația să verifice zilnic starea de igienă individuală și de sănătate a angajaților (febră, diaree, vărsături, icter, amigdalită, furuncule, panariții, plăgi ale mâinilor, infecții ale pielii, supurații) și să consemneze în scris această verificare. În plus, angajații bolnavi sau în convalescență după boli transmisibile vor fi trimiși la medic, iar reprimirea la locul de muncă se va face pe baza avizului scris al medicului de medicina muncii, conform H.G. 355/2007completată și modificată de H.G. 1169/2011.
Controlul medical periodic al personalului angajat în sectorul alimentar, cuprinde efectuarea în trimestrul II sau III a examenului coprobacteriologic și coproparazitologic anual, iar examenul clinic se va efectua semestrial. Controlul va fi finalizat prin încheierea fișei de aptitudini de către medicul de medicina muncii, conform H.G. 355/2007 completată și modificată de H.G. 1169/2011.
Curățenia și dezinfecția, primordiale în sălile de evenimente
Potrivit legislației în vigoare, operațiunile de curățenie și dezinfecție vor fi efectuate numai cu produse avizate de Ministerul Sănătății, conform H.G. 617/2014. Periodic, vor fi efectuate operațiuni de dezinsecție – trimestrial și deratizare –semestrial, conform prevederilor Ord. M.S. 119/2014; personalul va purta echipament de protecție curat corespunzător locului de muncă. Pentru igienizarea grupurilor sanitare se interzice folosirea personalului care participă la prepararea și servirea mâncării, conform Ord. M.S. 976/1998,
Vesela va fi dezinfectată după fiecare utilizare cu substanțe biocide avizate de Ministerul Sănătății. După fiecare folosire a grupurilor sanitare – WC, personalul se va spăla pe mâini cu apă și săpun.
Personalul D.S.P. Gorj, prin Serviciul de evaluare a factorilor de risc din mediul de muncă și viață, acordă consultanță în ceea ce privește respectarea normelor sanitare aflate în vigoare.
Minodora Sucea