Rovinari şi Târgu-Jiu, în topul oraşelor poluate ale ţării

353

videoconferinta borbely.Ministrul Laszlo Borbely a întrunit ieri într-o videoconferinţă prefecţii din 20 de judeţe ale ţării pentru a le comunica ultimele date cu privire la poluarea pe regiuni, precum şi măsurile ce trebuie întreprinse pentru diminuarea gradului de poluare.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a înştiinţat ieri prefecţii despre situaţia actuală a unor oraşe unde se înregistrează depăşiri peste valorile limită pentru pulberile în suspensie, acestea înregistrându-se în 15 oraşe din România. „În momentul de faţă, Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Craiova, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Turceni, Târgu-Jiu şi Rovinari au elaborat programe de gestionare a calităţii aerului însă nu sunt spectaculoase. Sunt programe elaborate prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau a celor locale, iar unele au fost respectate, altele nu. Vom trimite din nou către aceste zone ale ţării o circulară în care să precizăm măsurile pe care primarii trebuie să le ia pentru ca valorile poluării aerului să nu mai fie depăşite”, a spus Laszlo Boberly.

Acesta a spus că în anul 2009 s-au înregistrat numeroase depăşiri ale valorii limită în Bucureşti, Craiova, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Baia Mare, Ploieşti, Suceava, Târgu-Jiu şi Rovinari. Ministrul a dat termen primăriilor din aceste oraşe, precum şi prefecturilor să prezinte, în termen de una până la trei luni, un plan cu ce măsuri suplimentare au fost luate pentru a reduce parametrii depăşiţi.

Gorjul, în topul poluatorilor

Ministrul Mediului a precizat în cadrul videoconferinţei de ieri faptul că în anul 2010 s-au depăşit zilnic valorile limită privind poluarea aerului în oraşele Târgu-Jiu, Rovinari, Bucureşti, Suceava şi Timişoara.

„Vă cer acestor primării să transmiteţi în maxim o săptămână Agenţiei pentru Protecţia Mediului stadiul măsurilor care se regăsesc în programul de gestionare a calităţii aerului. În acea înştiinţare vreau să se regăsească şi justificarea pentru nerealizarea acelor măsuri, precum şi termenele pentru punerea în practică a acestora. Solicit APM-urilor şi Gărzii de Mediu să mergeţi, să vă implicaţi şi mai mult, să verificaţi şi să impuneţi măsuri”, a mai declarat Laszlo Borbely.

Ministrul exemplifică măsuri

Ministrul Borbely a precizat că aceasta nu este o joacă şi a solicitat respectarea cu rigurozitate a planurilor şi măsurilor adoptate de consiliile locale şi judeţe din oraşele unde limitele normale de poluare au fost depăşite în anul 2010. „Eu vă propun şi câteva măsuri pe care le puteţi lua, care sunt simple şi nu prea costisitoare: realizarea de perdele umede unde sunt şantierele de construcţii, spălarea străzilor şi a prafului de pe marginea acestora, amenajarea de spaţii verzi, scoaterea maşinilor din centrul oraşelor şi redirecţionarea a cât mai multor autovehicule către centura ocolitoare. În cazul spaţiilor verzi, menţionez că la nivel de ţară, prin Fondul de Mediu, nu au fost construite decât 536 de parcuri”, a adăugat Laszlo Borbely.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here