Eleva, care a spălat rușinea Liceului Tehnologic Turburea și l-a salvat de retrogradare, apreciată de primarul Bîrcă: “A scos pata de pe obrazul colegilor săi, dar nu și pe cea a profesorilor!”

1059

Liceul Tehnologic Turburea, care a obținut, inițial, zero la promovabilitatea de la bacalaureat, a fost scos de pe lista rușinii întocmite de Ministerul Educației, după ce o elevă a școlii a făcut contestație și a promovat examenul maturității. Este vorba despre Maria Nicoleta Masgras, care a reuşit să-şi mărească nota la Limba română de la 5,1 la 5,5, obţinând, în final, media 6,01. Asta, în timp ce restul celor 15 candidați au fost respinși. Demersul elevei a salvat liceul de retrogradare, ministrul Educației, Liviu Pop, anunțând că unitățile liceale de zero vor fi transformate din toamnă în școli gimnaziale.

Faptul că o singură absolventă a Liceului Tehnologic Turburea, unde niciun elev nu obţinuse medie de promovare la Bacalaureat, a reuşit să îşi mărească media, după contestaţii, și să promoveze examenul, a făcut înconjurul comunei și al județului. Cetățenii din Turburea au fost fericiți, dar cel mai bucuros a fost primarul localității, Ion Bîrcă. “Mă bucur pentru această elevă că a avut curajul să conteste rezultatul obținut la bacalaureat. Aceasta a scos pata de pe obrazul colegilor săi, dar nu și pe cea a profesorilor. Cadrele didactice de la liceu nu au scăpat încă de rușine și o vor purta până la următoarea sesiune de bacalaureat. Eu am făcut totul în calitate de administrator pentru a crea condiții excelente de studiu acestor elevi și condiții de muncă optime pentru profesori, dar efortul meu nu a fost deloc răsplătit. Ce mă deranjează cel mai mult este însă că profesorii nu dau semne că ar face ceva în plus pentru cei 15 elevi, care nu au promovat bacalaureatul, meditații ceva. De fapt cum să facă ceva că nu s-au sinchisit nici măcar să însoțească elevii la Târgu-Jiu la centrul de examen”, a declarat primarul de Turburea, Ion Bîrcă.

Acesta susține că nu știa ce decizie a luat, între timp, noul ministru al Educației, dar menționează că liceul a scăpat ca prin urechile acului de transformarea sa în școală gimnazială. “Se transforma liceul în școală gimnazială, iar pe profesori nu îi durea nici în cot. Asta deoarece doar eu m-am zbătut să fac liceul în Turburea, asta ca să aibă ei locuri de muncă și salarii decente. Nu aș fi avut pe cine trage la răspundere. Tot eu aș fi adunat oalele sparte”, mai spune, supărat, edilul.

Liceele de zero vor deveni istorie!
Liceele în care niciunul dintre candidaţi nu a promovat examenul de Bacalaureat riscă să fie închise începând cu anul şcolar 2018. Intenţia a fost exprimată chiar de ministrul Educaţiei, Liviu Pop, cu prilejul unei conferinţe de presă, faptul împărţind imediat în două tabere pe specialiştii din sistem, care consideră că lipsa de performanţă trebuie să fie penalizată într-un fel sau altul. Concret, liceele în cauză, toate cu profil tehnologic, riscă să devină istorie începând cu anul şcolar 2018. “Vor intra în lichidare la forma învăţământ liceal, urmând să continue ca şcoli generale. Este vorba despre unităţi care funcţionau cu şcoală generală şi liceu în acelaşi loc”, a explicat Liviu Pop, şeful de la Educaţie. Oficialii vor avea în vedere mai mulţi factori atunci când vor decide să elimine liceele codaşe. “Un liceu nu poate fi desfiinţat aşa de simplu. De exemplu, poate un liceu a avut rata zero de promovare la Bacalaureat pentru că la examen s-au prezentat foarte puţini candidaţi. După aceea, trebuie să avem în vedere faptul că cele mai multe licee care au avut rezultate slabe sunt cele tehnologice, iar ulterior să analizăm de ce tocmai în cadrul acestora absolvenţii au cea mai scăzută performanţă”, a spus și Adriana Bucur, secretar de stat în Ministerul Educației. Prin urmare, liceele cu rezultate slabe la Bacalaureat vor fi evaluate, analizate de către o comisie. “În condiţiile în care se constată că există o lipsă de eficienţă din partea cadrelor didactice, doar atunci se poate aplica decizia de desfiinţare”, a completat oficialul. Şi Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport de la Senat, a fost de părere că vina pentru slaba performanţă din aceste unităţi de învăţământ aparţine profesorilor. “Eu cred că şi profesorii care, ani la rând, termină cu o generaţie care nu promovează deloc sau într-o foarte mică măsură, ar fi trebuit să perceapă mediile mici ca pe un semnal de alarmă. Nu putem merge aşa la nesfârşit şi nimeni să nu fie răspunzător de ce se întâmplă acolo”, a explicat Andronescu.

3 COMENTARII

  1. Păcat că nu a spălat și rușinea primarului! Oare acest monument de prostie stie ce vorbeste atunci cand face niște afirmații de doi bani? Acești copii sunt copii dezinteresati, care au intrat la un liceu datorită unor guvernanti care au dat o lege fără sa judece, sa intre toți la un liceu chiar dacă au note sub 5. Ăsta e nivelul lor, degeaba vrea primarul performanta. Lucrurile merg rău datorita unor „pilosi” – necalificati- angajați de către directori la insistentele primarului. Cate ore vacante la liceul Turburea au fost publicate ? Puteau sa vina pe ele profesori calificati, dar aceste ore nu au fost scoase la concurs deoarece in septembrie e batalie pe ele, ” trebuie sa
    Dam ore lui X, ….), pilele primarului. Decât sa arunce cu noroi în unii și în alții sa-și vadă de afacerile lui , sa vadă ce director mai numește peste noapte, (Cum a fost cazul lui Benegui),ce încadrări mai face, ce fenomene mai aduce în școală. De ce Isj nu verifica încadrările de la Turburea? Îi este frica generalului sa- și verifice subalternii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.