Ultima belea: Bobâlcă, sfătuit să reanalizeze condițiile pentru concursul pe repede înainte din CEO

657

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica, vrea să schimbe, în continuare, criteriile de concurs, pentru cei 51 de șefi din Complexul Energetic Oltenia puși să dea examen pentru funcțiile ocupate în prezent. Deși pare că duce o luptă cu morile de vânt, Bunoaica nu se dă bătut și recent i-a transmis o scrisoare președintelui Consiliului de Supraveghere al CEO, Cornel Bobâlcă, în care îi cere acestuia să reanalizeze condițiile de concurs, deoarece compania ar putea menține, în continuare,  “lupii paznici la oi”. Bunoaica se referă la persoanele care sunt în litigii cu compania și care prin pozițiile ocupate ar fi avantajați în aceste procese, în detrimentul societății de stat.

Deși directorul general al CEO, Sorin Boza, susține că și condițiile de concurs pentru cele 51 de posturi s-au luat în acord și cu sindicatele, Nicu Bunoaica continuă să ceară modificarea acestora și chiar completarea lor. În scrisoarea adresată șefului CS, liderul sindical scrie următoarele: “Am luat act de faptul că, la nivelul C.E.Oltenia S.A., se organizează, pentru prima dată, concurs pentru ocuparea diferitelor posturi de conducere, de la inginer șef la șef de carieră. Apreciem acest demers, însă nu putem să nu facem câteva remarci critice, cunoscând atât situația socio-politică, încrengăturile și încuscririle din companie. În primul rând, sunt exceptate de la concurs tocmai funcțiile de nivel imediat inferior Directoratului, funcții care nu sunt sub incidența Legii nr. 111/2016( de aprobare cu modificări a OUG 109/2016). În al doilea rând, Directoratul sau Președintele Directoratului au omis dintre criteriile eliminatorii pentru validarea înscrierilor la concursul pentru ocuparea unei funcții importante în conducerea subunităților CEO tocmai criteriul integrității morale a candidaților. Va fi permisă, cu reale șanse, având în vedere încrengătura existentă între cei care s-au succedat la conducerea eșaloanelor doi și trei, precum și cei din Directorat, și mă refer, în primul rând, la dl. Antonie, candidatura unor așa-ziși specialiști care au coordonat diverse activități în virtutea sarcinilor de serviciu și care ulterior au dat CEO în judecată pretinzând sume absolut fantastice ca onorariu, ca drept de autor”.

Aproape pensionabili dar mari șefi
Potrivit lui Bunoaica, aceste persoane “fără scrupule” ar fi încercat și încearcă “să sugă de la această companie și prin accederea sau păstrarea în funcții de conducere, noi sau dumneavoastră, le facilităm reușita financiară”. “În al treilea rând, va fi permisă și chiar încurajată, tocmai din motivele arătate mai sus, participarea la concurs a unor persoane care sunt mai mult cu gândul la pensie decât la revigorarea activității CEO”, se mai arată în epistola lui Bunoaica.
Sindicalistul mai atrage atenția și că prin stabilirea imperioasă ca și cei care dau examen pentru o funcție de conducere, de nivel 2 sau 3, să fi avut cel puțin trei ani vechime pe o functie de conducere s-ar mima de fapt selectia candidaților, impunând practic ca respectivii să fie foștii sau actualii conducători, “practic, avantajându-i pe cei care au fost promovați politic în anii anteriori”.
“Domnule Președinte al Consiliului de Supraveghere, Cornel Bobâlcă, ne adresăm dumneavoastră, deoarece demersurile făcute la Directoratul CE Oltenia S.A. nu au avut niciun ecou, convinși fiind că nu puteți rămâne insensibil la ce se întâmplă mai mult sau mai puțin voit în această companie a statului român. Soluția ar fi ca Directoratul sau altcineva să interzică participarea la concurs a persoanelor aflate în conflict de interese cu CEO și mă refer la așa-zișii inventatori cu drepturi de autor contra CEO, precum și la cei cu dosare în care CEO este parte civilă contra lor. Nu putem pune lupul paznic la oi. De asemenea, trebuie eliminată cerința celor trei ani într-o funcție de conducere, fiind suficient un examen pe bune, fără favorizarea infractorului, am fi tentați să spunem. Pentru acest lucru, comisia de examinare ar trebui formată din reprezentanți de la CE Hunedoara și, de ce nu, chiar de la Ministerul Energiei”, mai transmite Bunoaica.
Acesta se întreabă, de asemenea, cum se va face, în final, selecția candidaților, adică în funcție de medii sau de opțiunea strict locală a acestora. “Dacă un candidat va fi respins la Motru să zicem, cu 9,99, iar altul va fi admis să zicem la Jilț cu 9,70, nefăcându-se la această data diferențiere între bibliografia minerilor față de cea a mecanicilor sau celor de pe partea electrică. Aceste aspecte ne fac să credem că examenul este pur formal, cu câștigători stabiliți dinainte”, a conchis liderul sindical de la Lupoaia, cerând un răspuns public la aceste doleanțe.
A.STOICA

Reamintim că, pentru început, CEO a scos la concurs 51 de posturi de șef de carieră, adjunct șef carieră și inginer șef, iar ulterior se va susține examen și pentru pozițiile de conducător formație lucru, șef formație, brigadier, etc. Cei care vor posturile vor fi obligați să susțină un interviu, un examen scris și vor trebui să prezinte un plan de management pe termen mediu. Directorul CEO, Sorin Boza, și Ion Pisc, directorul SE Rovinari, sunt cei care vor prezida cele două comisii de concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.