Încă un cort pentru strângerea ajutoarelor

351

foto 001Prefectura Gorj a amplasat un nou cort în zona Pieţei Mici din municipiul Târgu Jiu, de colectare a ajutoarelor umanitare pentru persoanele afectate de inundaţii.Conducerea instituţiei a luat această hotărâre pentru ca locuitorii din zonă, care doresc să

ofere un ajutor material sinistraţilor din zona Moldovei, să nu fie nevoiţi să se deplaseze la unul din celelalte două centre din zona centrală a Târgu-Jiului sau de la Liceul cu Program Sportiv.

Primul transport cu ajutoare umanitare pentru sinistraţii din nordul ţării a plecat miercuri la ora 01:00. Convoiul, format din două tiruri şi o maşină frigorifică cu pui, a fost însoţit şi de prefectul Liviu Andrei, care a solicitat aprobare de la Guvern pentru a se deplasa la sinistraţii din zonele inundate.

Ajutoarele au ajuns ieri la sinistraţii din judeţele Suceava şi Botoşani, şi sunt formate din peste zece tone de făină, zahăr, ulei, conserve, apă minerală, şi tot atâtea tone de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Toate acestea provin din donaţii ale persoanelor fizice, ale unor agenţi economici şi de la instituţiile publice judeţene.

Acţiunile umanitare vor continua, iar donaţiile ce se vor strânge în aceste zile vor fi încărcate într-un nou transport, care va lua drumul spre zonele sinistrate în cursul zilei de sâmbătă.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here