Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat, de 53 de ani, din comuna Bâlteni, autorizat pentru a deţine, purta și folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, a păstrat fără drept pușca și trei cartușe cu alice. Bărbatul, care lucrează ca muncitor în localitate, este deţinător al unei arme letale de vânătoare cu țevi lise.
”Cel în cauză nu s-a prezentat în termen de cinci ani la structura de poliţie competentă cu arma şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii Nr. 295/2004 Republicată, pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă şi nu a depus arma și muniția la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă. Arma și cele trei cartușe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de deţinerea și portul de arme letale și muniţie, fără drept şi nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu