„Documente din arhivele naţionale ale judeţelor Gorj şi Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu”

880

Unul din evenimentele desfăşurate sub genericul amplei manifestări „Brâncuşi eternul”, din data de 16 martie 2017 (având ca organizatori principali Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu şi Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici), a fost prezentarea volumului bilingv „Documente din arhivele naţionale ale judeţelor Gorj şi Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu”, realizat de Dr. Sorin Lory Buliga și Adina Andrițoiu (consilieri în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”). Lucrarea reuneşte documentele existente în Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj referitoare la Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu (precum și alte documente conexe) şi a beneficiat de sprijinul reprezentanților Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale.
Acest demers arhivistic și documentaristic face parte din programul Viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi în lucrări de licenţă, dizertaţii şi teze de doctorat al Centrului „Brâncuşi” şi deschide în acelaşi timp Seria documentară a Editurii Brâncuşi, ce va cuprinde rezultatul a numeroase cercetări şi studii având ca temă viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi (copierea şi arhivarea unui volum foarte mare de material documentar va dezvolta și fondul de carte al bibliotecii instituției).
Publicarea lucrării de față este astăzi mai necesară ca oricând, având în vedere multitudinea de idei eronate, contradictorii și false care circulă în spațiul public în jurul acestei capodopere. Principiul de structurare al lucrării a fost ordonarea cronologică a documentelor, aceasta reprezentând astfel o succesiune temporală a unor înscrisuri privind nu numai strict ansamblul brâncușian, dar și alte multiple aspecte conexe. Fiecare document este însoțit de o scurtă explicație referitoare la conținutul său și este identificat conform cotei arhivistice de la Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj.
Cartea a fost structurată pe mai multe capitole tematice, delimitate cronologic: documente biografice referitoare la Constantin Brâncuși (1872 – 1903), documente privind cinstirea eroilor gorjeni din Primul Război Mondial (1916 – 1936), documente privind edificarea Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu însoțite de documente conexe (1937 – 1940) și documente postbelice privind ansamblul brâncușian (1949 – 1989).
Cei interesați vor putea sesiza, dincolo de ariditatea actelor administrative din epocă, efortul conjugat a numeroase instituții publice și a unor persoane fizice (Primăria Orașului Târgu-Jiu, Liga Femeilor Gorjene, reprezentanți ai forțelor politice de la nivel central și local) de a ridica la Târgu-Jiu cea mai importantă operă artistică a lui Constantin Brâncuși. Pentru prima dată, după încercări repetate și nereușite ale artistului român de a realiza o operă importantă în patria sa, se crease cadrul istoric, politic și financiar pentru înfăptuirea unui astfel de proiect îndrăzneț.
O astfel de lucrare nu a mai fost realizată până în prezent, probabil din cauza complexității ridicate și a unui volum foarte mare de muncă ce incumbă îndeplinirea ei. Coordonatorii au fost nevoiți, pe o perioadă relativ îndelungată de timp, să consulte direct arhivele respective în vederea identificării cotei documentelor și a descoperirii unor noi informații privind capodopera brâncușiană. Un alt aspect al acestei activități complexe a fost parcurgerea tuturor documentelor cu scopul deslușirii și înțelegerii lor, aranjării cronologice, sistematizării, rezumării și prelucrării tehnice a acestora.
Această carte are astfel un caracter inedit, pentru prima dată fiind prezentate publicului larg, în fotocopie, documentele identificate în Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj referitoare la Ansamblul brâncușian de la Târgu-Jiu.
Sorin Lory Buliga
Adina Andrițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.