Vineri, a fost ultima zi în care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a organizat în mai multe județe din țară exerciții de alarmare publică, printre acestea fiind și Gorjul. Într-o singură localitate de la noi sirenele nu au putut să dea alarma așteptată de autorități și asta din simplul motiv că ele nu există. Negomir este comuna în care sirenele au fost înlocuite cu clopotele bisericilor, lucru care i-a încurcat teribil pe enoriași și, mai ales, pe enoriașe. Cu excepția primarului și a preoților, puțini au fost localnicii care și-au dat seama că dăngănitul prelungit al clopotelor nu este pentru slujba de Izvorul Tămăduirii, ci pentru exercițiul de alarmare.
“Cum pentru ce bat clopotele, pentru slujbă, că doar de asta suntem aici? E Izvorul Tămăduirii și preotul ține slujba”, spuneau majoritatea femeilor întrebate despre subiectul respectiv. Altele, prin sat, nici măcar nu le-au auzit. “Nu s-a auzit, deși stau la două case de biserică. Nu știu de ce bat, de exercițiu sau ce mă întrebați dumneavoastră acolo. Nu știu eu ce e aia”, a spus o bătrână. Un vecin al său crede că localitatea trebuie să intre și ea în rândul lumii și să aibă propriul sistem de sirene. “Păi să vorbiți cu primarul să pună sirene. Noi, care am auzit clopotul, ne-am gândit că bate pentru Izvorul Tămăduirii, că e sărbătoare mare. Am auzit la televizor ceva cu exercițiul ăsta, dar nu ne-am gândit că e și la noi. E foarte bine dacă se face, dar să vină cineva să ne spună cum să procedăm, unde să ne ducem, că altfel, noi ne băgăm în beci”, a spus localnicul.
Primarul Tudor Oiță e de acord și el că localnicii nu prea aveau cunoștință de exercițiul organizat de IGSU, deși cu o zi înainte încercase să îi informeze despre acest subiect. “A mers angajatul nostru responsabil cu ISU și a spus pe la toate magazinele, la biserici, pe unde i-a întâlnit pe oameni prin sat, să nu intre în panică pentru că e doar un exercițiu. Eu am așteptat mesajul de la ISU pentru ca la rândul meu să îl transmit la preoți și, mai departe, ei la clopotari pentru a bate clopotele. Vom face în cursul acestui an o achiziție pentru o sirenă pe care să o folosim la nivel de comună și să rezolvăm și problema aceasta. Avem oferte de la mai multe firme, prețul cel mai mare e până la nivelul de circa 35.000 de lei, avem fondurile prinse în buget și cred că anul acesta e ultimul în care Negomirul nu are sirenă de alarmare publică”, a explicat primarul.
Gelu Ionescu