Ce spune Stoican de meciul cu Viitorul

435

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican, a luat parte la conferinţa de presă care a precedat meciul cu FC Viitorul din etapa a 23-a. Tehnicianul a precizat că meciul cu liderul Ligii I va fi unul foarte greu pentru tânăra sa echipă, dar Pandurii va încerca să se ridice la nivelul unui astfel de joc: Ne aşteaptă o partidă la fel de grea cum vor fi toate de acum înainte. Întâlnim echipa de pe primul loc, o echipă care are în componenţă jucători tineri, dar la fel de adevărat e că au omogenitate pentru că joacă de mult timp împreună, au reuşit rezultate formidabile şi au un antrenor care îşi pune amprenta asupra jocului echipei. Au făcut un rezultat mare în Ştefan cel mare şi sunt principalii favoriţi la câştigarea campionatului. Noi mergem să vedem la ce nivel suntem, vrem să ne ridicăm la nivelul competiţiei, Ligii I, şi cred că va fi un meci frumos. Am reuşit un rezultat de moral în ultimul nostru meci şi asta ne dă încredere. Va fi un meci greu, dar cred că ne putem ridica la nivelul aşteptărilor unui meci cu echipa de pe primul loc din Liga I. Va fi destul de dificil pentru noi, dar asta nu înseamnă că vor avea un meci uşor cu noi cei de la Viitorul! Nu ştiu acum dacă vom obţine un rezultat pozitiv, dar, cu siguranţă, ne vom strădui, şi de la meci la meci vom arăta o determinare şi mai mare. Începem să avem şi încredere în forţele noastre, sunt jucători care au calitate chiar dacă avem o echipă tânără”

Meciul va avea loc mâine, la ora 17.30, pe stadionul din Ovidiu. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here