Declarații după remiza cu Iași

381

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican, a declarat, la finalul partidei terminate la egalitate, scor 1-1, pe teren propriu, în faţa formaţiei CSM Poli Iaşi, că acest rezultat este bun pentru moralul jucătorilor săi.

„Este un rezultat îmbucurător pentru noi, care ne dă încredere. Mă bucur că băieţii au avut o atitudine foarte bună. Terenul a fost foarte bun, mai ales că acum câteva zile nu se ştia dacă se poate juca. Este primul meu meci oficial pe acest teren. Am avut emoţii, recunosc. E normal pentru că eu pun mult suflet. Băieţii au alergat, au fost determinaţi şi nu au cedat, chiar dacă au fost conduşi. Este un rezultat de moral pentru noi“, a spus Flavius Stoican.

„Am avut patru absenţe importante. Au fost situaţii dificile, deoarece erau nişte jucători pe care mă bazam. Nu este nimeni titular şi de aceea cred că jucătorii care au intrat au făcut o treabă foarte bună. Întâlnim în continuare adversari cu jucători care au calitate, dar asta nu înseamnă că le va fi uşor. Săptămâna viitoare vor mai veni nişte jucători. Avem mare nevoie de un mijlocaş defensiv pentru că acum stau doar în Stana şi Zaina“, a mai adăugat tehnicianul gorjenilor.

„Ştiam că va fi un meci greu, mai ales că era primul joc împreună pentru noi. Am încercat să nu primim gol şi să nu pierdem, ne-am descurcat bine având în vedere că adversarul a fost unul dificil”, a declarat Răzvan Stanca, portarul gorjenilor.

„Pandurii nu sunt o echipă construită peste noapte, au deja trei săptămâni împreună. Eu ştiam că va fi greu, le-am spus asta jucătorilor pentru că i-am urmărit în Antalya. Când faci greşeli cum am făcut noi, fotbalul te pedepseşte”, a declarat și Eugen Neagoe, antrenorul moldovenilor. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here