Tehnicianul gorjenilor, Petre Grigoraș, a reacționat la auzul că formația pe care o antrenează va fi depunctată din cauza datoriilor. ”Eu încă nu cred că vom fi depunctați. Am încredere în acea declarație a lui Marin Condescu, care a spus că nu este posibil să fim depunctați. Le-am spus și jucătorilor să nu se gândească la asta pentru că nu are rost atâta timp cât nu există o decizie definitivă. Sunt speculații, nu e nimic oficial, dacă era ceva oficial era cu totul altceva. În plus, vorbim de puncte câștigate pe teren și nu e normal să fim depunctați nici noi, dar nici alții”, a declarat Petre Grigoraș.