Copil lăsat nesupravegheat, lovit de maşină

413

Un băieţel în vârstă de doar 6 ani, din Târgu-Jiu, a fost lovit de un autoturism după ce, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze strada fără a se asigura corespunzător.

Accidentul de circulaţie a avut loc în după-amiaza zilei de 20 iulie, în jurul orelor 12:55, pe strada Ana Ipătescu din Târgu-Jiu. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Serviciului Rutier Gorj care, din primele cercetări efectuate, a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul traversării neregulamentare. “În timp ce conducea un autovehicul pe strada Ana Ipătescu, S.B., de 28 ani, din Târgu-Jiu, a accidentat un minor în vârstă de 6 ani, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în mod neregulamentar în traversarea străzii, fără a se asigura corespunzător. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here