Spitalul Bumbești-Jiu angajează infirmieră la Neurologie

664

Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de infirmieră la Secţia Neurologie. Probele de concurs se vor desfășura în luna octombrie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de absolvire a şcolii generale; curs de infirmiere organizat de furnizorii autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală Resurse Umane şi Certificare; 6 luni vechime în activitate.

Probe de concurs, în octombrie
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 03 octombrie 2016, ora 10.00 proba scrisă, iar 06 octombrie 2016, ora 10.00 proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care arată vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Relaţii suplimentare la sediul Spitalului Oraşului Bumbeşti-Jiu, Str. Zorilor nr. 1, telefon 0253/463.042.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.