Două școli din Gorj, evaluate de ARACIP toamna aceasta

595

Două unități de învățământ din județul Gorj figurează pe lista școlilor ce vor fi evaluate extern periodic de către ARACIP în această toamnă. Cele două unități de învățământ sunt Școala Gimnazială Sîmbotin și Școala Gimnazială Stănești.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a realizat eșalonarea activităților de evaluare externă pentru 3123 de unități de învățământ public. Potrivit unei note transmise inspectoratelor școlare, procesul de eșalonare periodică a unităților de învățământ respective se eșalonează pe patru ani calendaristici, din anul școlar 2016 – 2017, urmând a se finaliza în anul școlar 2018 – 2019. În acest an școlar vor fi evaluate 1025 de unități de învățământ, dintre care 300 în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie și 725 de unități în perioada ianuarie – august 2017. Alte 1108 unități de învățământ vor fi evaluate în anul școlar 2017 – 2018, 315 în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2017 și 793 în perioada ianuarie – august 2018. În anul școlar 2018 – 2019 vor fi evaluate 990 de unități de învățământ (313 de unități în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2018 și 677 de unități în perioada ianuarie – august 2019). Printre cele 300 de unități de învățământ de stat ce vor fi evaluate în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie se numără și cele două școli gimnaziale din Gorj. În anul școlar 2016 – 2017, solicitările privind evaluarea externă adresate ARACIP se supun următorului calendar: 1 septembrie – 15 octombrie 2016 – primire cereri; 1 octombrie – 30 noiembrie 2016 – derularea vizitelor de evaluare externă în teren; 3 ianuarie – 15 martie 2017 – primire cereri; 6 februarie – 30 iunie 2017 – derularea vizitelor de evaluare externă în teren. ARACIP a anunțat că toate cererile se generează din aplicația electronică disponibilă la adresa http://calitate.aracip.eu, cu excepția cererii de evaluare externă pentru autorizarea de funcționare provizorie a unei noi unități de învățământ preuniversitar, care este disponibilă, în continuare pe site-ul ARACIP, în secțiunea “Informații utile pentru autorizare”. Documentația aferentă cererilor se depune doar în aplicația electronică disponibilă la adresa http://calitate.aracip.eu, cu excepția celei corespunzătoare autorizării de funcționare provizorie a unei noi unități de învățământ preuniversitar, care se depune pe CD/DVD.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here