Un biciclist în vârstă de 35 de ani a ajuns joi seara la spital după ce a fost lovit de o maşină. Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Petroşani, se deplasa de DJ 675 iar la un moment dat a virat brusc la dreapta, fiind acroşat de un autoturism la volanul căruia se afla un vâlcean.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 19 iulie, în jurul orei 20:15, pe DJ 675 – Sîrbeşti. Sesizaţi printr-un apel la 112, poliţiştii din Novaci s-au deplasat imediat la faţa locului. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti rutieri ai Poliţiei Oraşului Novaci, s-a constatat că T.M.N., de 35 ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, în timp ce se deplasa pe o bicicleta, pe partea stângă a DJ 675, a virat brusc la dreapta, moment în care a fost acroşat de autoturismul condus de G.C., de 35 ani, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Oraşului Târgu-Cărbuneşti în vederea acordării de îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto cât şi biciclistul au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative.
R.L.