Cercetaţi pentru furt de fier vechi

507

Doi gorjeni din oraşul Tismana sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au sustras mai multe obiecte din fier dintr-o gospodărie din Topeşti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Furtul a fost comis în noaptea de miercuri spre joi, când cei doi suspecţi au pătruns în gospodăria unui bărbat din satul Topeşti, de unde au furat mai multe obiecte din fier pe care proprietarul le ţinea într-o anexă a locuinţei. De-abia a doua zi bărbatul şi-a dat seama că a fost jefuit şi a anunţat imediat poliţia. Bunurile furate au fost găsite ulterior de poliţişti la un centru de colectare a fierului vechi din Tismana, cu această ocazie fiind identificaţi şi cei doi suspecţi. „Poliţiştii au stabilit faptul că fierul vechi fusese depus la centrul respectiv în dimineaţa zilei de 17 mai, de către P.S.S., de 39 ani, care era însoţit de G.F., de 34 ani, ambii din oraşul Tismana. Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here