Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu, a ajuns din ditamai politicianul cinstit într-unul anchetat, reținut și arestat la domiciliu pentru fapte de corupție la scurt timp după ce a vizitat Mănăstirea Tismana. El a participat, miercurea trecută, la inaugurarea Muzeului Tezaurului pe care BNR l-a amenajat în peștera de la mănăstire, Olteanu fiind atunci unul dintre oficialii care și-a exprimat bucuria pentru realizarea respectivă.
El își exprima chiar speranța că grupuri-grupuri de elevi vor veni de acum încolo la muzeul recent inaugurat pentru a cunoaște o pagină din istoria recentă a României despre care nu s-a vorbit deloc până acum. Nici despre acuzațiile de corupție, ce îi sunt aduse acestuia, nu se vorbise nimic, până vinerea trecută, șpaga pe care e acuzat Olteanu că ar fi primit-o de la Sorin Ovidiu Vântu fiind de un milion euro. “În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării”, a comunicat DNA.
Gelu Ionescu