Amendă de 40.000 lei pentru un agent economic din Rânca

411

Sfârşitul săptămânii trecute a adus cu sine amenzi usturătoare pentru agenţii economici de la Rânca. În urma unei acţiuni a reprezentanţilor Gărzii Financiare Gorj, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi poliţiştii gorjeni, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, cea mai mare amendă aplicată fiind de 40.000 lei.

Reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj, cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi poliţiştii gorjeni au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţii în domeniul turismului şi alimentaţiei publice. Pentru neregulile depistate, aceştia au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, din care patru la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acţiuni comerciale ilicite, în valoare de 5.000 lei, fiind confiscată de asemenea suma de 450 lei. Cea mai mare amendă, de 40.000 lei, a fost aplicată unei unităţi de cazare din Rânca, pentru nerespectarea normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here