Lovit pe trecerea de pietoni de un şofer neatent

418

Un târgujian în vârstă de 46 de ani a ajuns vineri la spital după ce a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

În dimineaţa zilei de vineri, la ora 07:28, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că, pe str. Traian, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Biroului Rutier, s-a constatat că un bărbat de 35 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat un târgujian de 46 ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu” – Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru investigaţii şi acordare de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here